Sanctiunile procedurale in procesul civil

Realizam la comanda lucrarea de licenta „Sanctiunile procedurale in procesul civil”.

Identificarea principalelor sancţiuni procedurale. Nulitatea şi decăderea sunt, neîndoielnic, cele mai semnificative sancţiuni procedurale. Ele nu sunt însă singurele sancţiuni care pot fi aplicate pentru neregularităţile săvârşite în cursul procesului civil.

Sanctiunile procedurale in procesul civil - lucrari de licenta

Sanctiunile procedurale in procesul civil – lucrari de licenta

Există încă multe şi diverse alte sancţiuni care, cumulate celor deja examinate sau operând autonom, urmăresc acelaşi scop: disciplinarea procesului civil, în interesul părţilor şi în interesul general.

Identificarea acestor sancţiuni este anevoioasă, din cel puţin următoarele motive: dacă, adeseori, dispoziţiile procedurale califică măsurile prevăzute în cazul nerespec-tării lor ca fiind „sancţiuni , alteori, respectivele măsuri nu sunt calificate ca atare; unora dintre normele procedurale nu li se asociază explicit o sancţiune, deşi, implicit, ele par a fi susceptibile de sancţionare; există o multitudine de „sancţiuni speciale”, unele dintre ele greu de calificat ca atare; natura juridică, în sensul de apartenenţă la una dintre ramurile dreptului, a unora dintre instituţiile sancţionatoare este încă controversată, iar alte asemenea instituţii prezintă, se pare, un caracter mixt.

Realizam la comanda lucrari de licenta din domeniul dreptului procesual civil.

Pentru detalii si oferte de pret va rugam sa completati formularul de aici.