Procedura ofertei de plată: domeniul de aplicare

Articolul „ Procedura ofertei de plată: domeniul de aplicare ” este parte a unei lucrări de licență.

Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Când creditorul refuză să primească plata de la debitor, acesta din urmă este în drept să facă ofertă reală şi să consemneze ceea ce datorează.[1]

Corelaţii cu legislaţia anterioară: art. 1114 C.civ. Din 1864; art. 586 C.proc. Civ. Din 1865.

Corelaţii cu legislaţia în vigoare: art. 1006, 1012 NCPC; art. 1469 NCC.

 

În prealabil, consider utilă reiterarea cuvintelor profesorului V.M. Ciobanu referitoare la raportul dintre norma specială şi norma generală:„toate procedurile speciale introduc reguli derogatorii în privinţa competenţei, a judecăţii sau a căilor de atac, dar niciuna nu cuprinde o reglementare completă a procesului civil în materia respectivă, astfel încât normele speciale se întregesc cu normele generale, de drept comun”[2].

De asemenea, autorul menţionat a arătat că procedura ofertei de plată şi consemnaţiunii a fost reglementată în scopul de a da posibilitatea liberării debitorului de bună-credinţă de obligaţia sa faţă de creditor, în situaţiile în care acesta ar încerca să împiedice liberarea pentru a continua luarea dobânzilor, sau în vederea păstrării lucrului primit în gaj, ori pentru a găsi motiv de desfiinţare a convenţiei din vina debitorului etc.[3].

Spre deosebire de vechea reglementare, în care procedura ofertei de plată şi consemnaţiunii figura atât în C.proc. Civ. Din 1865 (art. 586-590), cât şi în C.civ. Din 1864 (art. 1114-1121), în noua reglementare procedura ofertei de plată şi consemnaţiunii este prevăzută exclusiv de NCPC.

Faţă de trimiterea expresă la dispoziţiile NCC tăcută prin art. 1012 NCPC, pentru semnificaţia noţiunii de „plată” urmează să ne raportăm la art. 1469 alin. (2) NCC, conform căruia plata „constă în remiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea oricărei alte prestaţii care constituie obiectul însuşi al obligaţiei”.

S-a statuat în doctrină[4] că plata, ca mijloc de executare voluntară a unei obligaţii, are în sensul restrâns, propriu totodată vorbirii curente, accepţiunea de executare a unei obligaţii de a da o sumă de bani; în sens larg, tehnico-juridic, plata semnifică executarea oricărei obligaţii indiferent de obiectul acesteia. Acest sens larg este reţinut spre reglementare în NCC şi este precizat în alin. (2) al art. 1469, cu includerea expresă a sensului restrâns. Potrivit definiţiei plăţii, ar rezulta că nu numai remiterea unei sume de bani face obiectul ofertei reale şi consemnaţiunii, ci şi predarea unui bun, executarea unei obligaţii de a face sau de a nu face.

Se observă însă din prevederile art. 1006 NCPC că procedura specială a ofertei de plată şi consemnaţiunii este aplicabilă doar în situaţia unei obligaţii de predare a unei sume de bani sau a unui bun.[5]

Chiar dacă formularea textului ar susţine aplicabilitatea acestui text doar în privinţa bunurilor individual determinate, nu trebuie să omitem că art. 68 C.com. din 1887, abrogat prin Legea nr. 71/2011, prevedea un caz special de ofertă de plată, respectiv dreptul vânzătorului de a depune marfa la o casă acreditată de comerţ în cazul în care cumpărătorul nu îşi executa obligaţia de a prelua marfa.

Apreciem că, în contextul art. 68 C.com. din 1887 nu a fost preluat în noua reglementare, interpretarea textului trebuie să fie extinsă şi asupra bunurilor de gen.


[1] Art. 1005 din noul Cod de procedură civilă.

[2] V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Ed. Naţional, Bucureşti, 1997, p. 490

[3] Ibidem, p. 506

[4] Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil, Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 1559

[5] A. Oroșan, Somația de plată și ordonanța de plată, ed. Hamangiu, București, 2012, p. 36

Tagged with: , , , ,