Masajul în cultura populară autohtonă

Articolul Masajul în cultura populară autohtonă este parte a unei lucrări de licență.

Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

După cum am precizat și în introducerea acestei lucrări, marile civilizaţii greacă şi egipteană făceau referire în scrierile lor la beneficiile aduse de masaj, fiind foarte mult folosit în practica medicală a acelor timpuri. De asemenea şi în cultura poporului român sunt numeroase date şi informaţii despre tehnici şi manevre utilizate în diferite situaţii: trasul de aplecate (indigestie), junghiuri (contracturi musculare), scrântituri (entorse), tuse, răceli etc., dar mai ales prin modalităţile de a se „păstra” sănătoşi. Hrana, în proporţie de 80-90% ovo-lacto-vegetariană; mişcare energică zilnică, păstrând un tonus fizic care din păcate s-a pierdut; buna dispoziţie păstrată prin horele satului, nunţi, botezuri; credinţa în valorile autohtone – Dumnezeu, ţară, neam, grai; susţinerea comunităţii prin clacă – întrajutorarea tinerilor, bătrânilor etc.

În medicina populară românească se practicau manevre ale masajului osteopat cu mult timp înainte ca ele să apară într-o formă ordonată, aşa cum le-a prezentat Masayoki Sayonji în cartea sa Miracolul secolului XX- masajul de îndreptare a coxalelor.

În Moldova există un obicei numit „călcatul pe prag”, care se practică de sute de ani, folosit şi în zilele noastre, mai ales la sate. Oamenii cu diferite afecţiuni sau mici accidente apelează la femeile care au născut gemeni sau provin din gemeni: gemelare (aşa li se spun în zona Moldovei), pentru că se credea că doar acestea sunt „însemnate”- adică au capacităţi deosebite de vindecare. Din câte se ştie, gemenii au capacităţi telepatice şi extrasenzoriale care depăşesc media în intensitate şi/sau claritate. Acest obicei se foloseşte când cineva şi-a scrântit mâna, piciorul sau vreun deget şi, cu ajutorul tălpii, femeia reaşază oasele în locul lor, punând cele două segmente osoase care au suferit dislocarea pe prag, adică pe o suprafaţă dură pentru a le susţine simultan în acelaşi plan. Se mai folosesc manevre de tragere, răsucire, întindere, smucite sau lente, cu acelaşi scop de a pune fiecare segment în locul lui firesc. După care se aplică o „legătură”, adică un bandaj foarte strâns cuprinzând cele două părţi lezate, cu lut galben (argilă), luat din dealul satului sau cu huşte de borş, care au proprietăţi de relaxare şi „înmuiere a oaselor “. Se mai pot folosi şi pansamente cu foi de varză, care au fost strânse puţin în pumn sau presate, să se înmoaie. Ele se aplică direct pe locul dureros, apoi sunt înfăşurate ferm cu o pânză timp de câteva ore. Datorită proprietăţilor sucului de varză prin conţinutul bogat în provitamina A, vitaminele C şi E, B1, B2, B6, B9, B12, plus cantităţi importante de calciu, potasiu, fier, magneziu, fosfor sulf, cupru, vindecarea necesită un timp mult mai scurt. Varza are proprietăţi antiinflamatoare, cicatrizante, antitumorale, antioxidante.

Un alt obicei este strânsul în braţe şi scuturatul, practicat între feciorii satului, care are rolul de a reaşeza coloana vertebrală în poziţia firească. Se vorbeşte de acest obicei şi în basmele lui Petre Ispirescu, luptele dintre eroii principali şi zmei, „lupta dreaptă voinicească”, descriind apoi cum Făt-Frumos l-a strâns în braţe pe zmeu atât de tare că „i-au ieşit ochii din cap”.

Alt exemplu de joc întâlnit în cultura populară este cel de prindere pentru extensie. Două persoane cam de aceeaşi statură se prind spate în spate de după coate şi cel care se apleacă strigă: „ce-i sus?” Cel care este în extensie răspunde: „luna!” Apoi întreabă: „ce-i jos?” Şi cel care este aplecat răspunde: „pământul!” Apoi se repetă manevra de elongare a coloanei şi pentru cealaltă persoană, schimbându-şi rolul de a întreba şi a răspunde.

Mai avem „trasul de aplecate” executat pe antebraţe, când cineva face indigestie, adică „i se apleacă”. Prin manevrele folosite se urmăreşte înlăturarea „gâlmelor”, „guguloaielor” de pe antebraţ. Efectele sunt imediate, persoana respectivă regurgitând sau râgâind. Practic îşi relaxează sfincterul cardia, cel care face legătura dintre esofag şi stomac. Se folosesc manevre de fricţiune profundă şi. Sunt deseori dureroase, dar merită pentru rezultatul lor.

„Îndreptarea oaselor cu făcăleţul” era o altă tehnică de masaj foarte mult utilizată. Acum se foloseşte această expresie mai mult în sens peiorativ: „îl încinge” sau „îi încălzeşte spinarea că are mâncărimi” Se realiza un masaj profund folosind sucitorul, merdeneaua sau melesteul, făcăleţul (obiecte folosite în bucătărie). Tehnicile folosite sunt de rulare, presiuni şi bateri uşoare pe părţile musculoase ale corpului, obţinând un efect de relaxare şi tonifiere musculară profundă (Gina Ilie, 2012, p. 4).

Călcătura pe tot corpul se execută cu ajutorul tălpilor. Se obţine un efect revigorant şi foarte profund. Se vor evita zonele rinichilor şi suprarenalelor, regiunea poplitee, gât, coate, glezne. Terapeutul îşi susţine greutatea corpului pe un picior, executând manevrele cu celălalt pe o parte şi schimbă piciorul de susţinere când schimbă poziţia de lucru, pe partea cealaltă. Se poate lucra şi cu ambele tălpi simultan cu sprijinire de perete sau de o bară fixată în apropiere. Se execută tehnici de presiune prin rotirea pernuţei piciorului sau folosind călcâiul, neteziri care se lucrează în lungimea fibrei. Pe picioare şi pe mâini se rulează uşor muşchii cu talpa. Pe palme şi pe tălpi se pot utiliza presiuni şi uşoare rulări. Se va lucra cu mare atenţie, presând în limitele suportabilului. Clientul va fi aşezat cu faţa în jos, lucrându-se în acest fel doar pe partea din spate. Această formă de masaj este cunoscută şi sub denumirea de „călcătura monahală”, sau „călcătura ursului”. În prezent, în unele zone ale ţării sunt folosite expresiile: „i-l calcă în picioare sau i-l joacă în picioare” cu conotaţie de ameninţare, pierzându-şi sensul iniţial. În satele româneşti se utilizează încă aceste forme de masaj.

Alte tehnici întâlnite printre obiceiurile poporului român care sunt utilizate şi în gimnastica medicală actuală sunt (Ionescu, A., 1992, p. 53):

  • Ţinutul băţului pe după umeri întâlnit la văcari, ciobani sau la paznici. Băţul este pentru a se proteja de animale sau pentru a le îndruma pe cele pe care le au în grijă.

În gimnastica medicală este utilizat pentru susţinerea braţelor în execuţia unor tehnici de întărire a coloanei vertebrale, determinând corpul să rămână într-o postură dreaptă, uşor în extensie pe parcursul exerciţiului. (Gina Ilie, 2012, p. 5)

  • Ţinutul băţului între antebraţe şi zona toracică, o modalitate de relaxare a muşchilor spatelui, preluat de la generaţiile anterioare. Scopul este de a ţine în extensie cutia toracică, făcând cuplu de forţă între braţe şi muşchii spatelui. Este clar că acest gest s-a transmis şi a „rezistat” timpului în cultura populară în inconştientul colectiv. Exerciţiile de întărire a muşchilor paravertebrali, muşchii care susţin coloana vertebrală, sunt recomandate atât în prevenirea unor devieri ale coloanei cât şi pentru a remedia unele deja produse de accidente sau musculatura slabă a zonei respective. Coloana vertebrală, fără susţinerea muşchilor paravertebrali, mai ales în zona lombară, este foarte mult expusă accidentelor, nefiind protejată precum în zona toracală de către coaste.
  • În dansul căluşarilor sunt o serie de mişcări care au efect benefic asupra muşchilor şi asupra întregului sistem osos: prin întoarceri, rotiri, sărituri, prinderi care au loc în timpul desfăşurării dansului. Este un dans energic care simbolizează tropăiturile şi comportamentul cabalin. Se realizează în săptămâna Rusaliilor şi are scop cathartic, mişcările şi respiraţia sacadată inducând o uşoară stare de transă, necesară pentru o bună intuiţie în ritualul vindecător. Căluşarilor le este permisă intrarea în trupă doar după un ritual iniţiatic. După executarea dansului care se desfăşoară după nişte reguli specifice, căluşarii merg prin sate pentru a-i tămădui pe cei îmbolnăviţi de Rusalii (un fel de spirite rele de gen feminin) cu puterea pe care au dobândit-o şi pentru a alunga aceste spirite care au adus boala. Prin acest dans se protejează oamenii satului respectiv, vitele acestora şi recoltele de entităţile malefice.
  • Purtatul opincilor conferă un masaj revigorant tălpilor şi conexiunea cu energia pământului oferă o încărcare naturală şi constantă, pe tot parcursul zilei. Opincile având tălpile foarte subţiri, purtătorul simte toate denivelările de pe drum şi în acest fel pietricelele şi bolovanii execută presiuni pe diferite porţiuni ale tălpilor. Ştiind că tălpile reprezintă zone reflexogene, prin acest obicei acestea se pot activa, obţinându-se un masaj natural cu influenţă benefică asupra întregului organism. În acelaşi scop se pot folosi pietricele pe care se calcă cu tălpile goale, pentru a se obţine o stare de uşurare a tălpilor şi o stare de bine asupra întregului organism.

Tagged with: , , , ,