Lucrare de licență: Controlul jurisdicțional în administrația publică

Cuprinsul lucrării de licență Controlul jurisdicțional în administrația publică

Controlul jurisdicțional în administrația publică

INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I. TEORIA GENERALĂ A CONTROLULUI EXERCITAT ASUPRA ADMINISTRAȚIEI PUBLICĂ 7
1.1. Semnificația activității de control în administrația publică 7
1.2. Fundamente constituțional ale controlului exercitat asupra administrației publice 8
1.3. Clasificarea formelor de control exercitat asupra administrației publice 11
CAPITOLUL II. JURISDICȚIA ADMINISTRATIVĂ ȘI ACTUL ADMINISTRATIV JURISDICȚIONAL 16
2.1. Aspecte introductive 16
2.2. Definiția și trăsăturile jurisdicției administrative și ale actului administrativ jurisdicțional 20
2.3. Actul administrativ jurisdicțional 21
CAPITOLUL III. CONTROLUL ADMINISTRATIV-JURISDICŢIONAL ŞI CONTROLUL JUDECĂTORESC AL ACTELOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 24
3.1. Jurisdicţiile speciale administrative şi contenciosul administrativ obiectiv (tutela administrativă) 24
3.2. Jurisdicţiile speciale administrative şi contenciosul administrativ subiectiv 38
CAPITOLUL IV. ACTUL ADMINISTRATIV CU CARACTER JURISDICŢIONAL 42
4.1. Examen de doctrină şi jurisprudenţă privind definirea noţiunii de „act administrativ cu caracter jurisdicţional” 42
4.2. Trăsăturile actului administrativ cu caracter jurisdicţional 53
4.3. Jurisdicţiile speciale administrative şi alte căi administrative de atac 53
4.3.1. Jurisdicţiile speciale administrative şi recursurile graţioase 54
4.3.2. Cazul cererii de reexaminare reglementate de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare 57
4.3.3. Jurisdicţiile speciale administrative şi recursurile ierarhice 61
4.3.4. Cazul contestaţiei îndreptate la Comisia Centrală de Rechiziţii 62
4.3.5. Jurisdicţiile speciale administrative şi controlul administrativ specializat nejurisdicţionalizat 67
CONCLUZII 69
BIBLIOGRAFIE 72

 

Introducerea lucrării de licență Controlul jurisdicțional în administrația publică

După intrarea în vigoare a Constituţiei României din 1991 s-a pus problema dacă „ se mai poate vorbi despre jurisdicţii administrative”[1].

Au existat autori[2] care au pretins că noua lege fundamentală a României nu mai recunoaşte această instituţie, care ar fi devenit astfel implicit caducă şi că singura activitate de jurisdicţie pe care o recunoaşte Constituţia este cea realizată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti, în baza articolului 126.

În prezent, o asemenea problemă nu se mai poate pune, având în vedere că, prin Constituţia revizuită şi republicată, jurisdicţiile administrative speciale sunt recunoscute în mod expres.

Se impune însă clarificat raportul dintre jurisdicţie şi justiţie, deoarece între termenul de jurisdicţie şi cel de justiţie nu există identitate.

Jurisdicţia, în accepţiunea lato sensu, credem că poate fi definită ca o activitate de soluţionare a unor litigii ivite în viaţa publică sau privată, după o procedură asemănătoare celei judecătoreşti şi în urma căreia se dă o soluţie motivată.

În funcţie de autoritatea publică în a cărei competenţă intră soluţionarea litigiului respectiv, putem identifica mai multe tipuri de jurisdicţii:

  • jurisdicţie constituţională, exercitată prin Curtea Constituţională, singura autoritate specială şi specializată de jurisdicţie constituţională din România, după cum proclamă expres art. 1 din Legea nr. 47/1992[3], cu modificările ulterioare;
  • jurisdicţie judiciară sau justiţie, realizată, în conformitate cu art. 126 din Constituţie, de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe stabilite de lege.

Constatăm astfel că între termenii de jurisdicţie, pe de o parte, şi justiţie, pe de altă parte, există o relaţie de la întreg la parte, sau, în termenii logicii formale, de la genul proxim la diferenţa specifică3.

Justiţia este specia, iar jurisdicţia este genul.

  • jurisdicţie administrativă, realizată prin intermediul unor organe administrative cu atribuţii jurisdicţionale.

Importanţa fundamentală a principiului legalităţii, ca principiu fundamental al statului de drept, consacrat în dreptul românesc prin art. 1 alin. 5 din Constituţie, presupune ca ordinea normativă să fie respectată în integralitatea ei şi întotdeauna, indiferent de modul de desfăşurare a relaţiilor dintre participanţii la circuitul juridic general[4].



[1] A. Iοrgοvan, Tratat dе drеpt administrativ, vοlumul II, еdiția a 4-a, еd. All Bеck, Bucurеști, 2005, p. 462.

[2] V. Pătulеa, Rеflеcţii in lеgătură cu căilе prοcеduralе dе rеzοlvarе a cοntеstaţiilοr împοtriva măsurilοr dispusе dе οrganеlе dе cοntrοl financiar dе stat, în Drеptul nr. 7/1992, p. 46 şi urm.

[3] Publicată în M. Οf. nr. 101 din 22 mai 1992 şi rеpublicată în M. Οf. nr. 643 din 16 iuliе 2004.

[4] Iοan Lazăr, Jurisdicţii administrativе in matеriе financiară. Еd. Univеrsul Juridic, Bucurеşti, 2011, p. 43.

Tagged with: , , , ,