Lucrare de licență: Statutul Curții Constituționale

Cuprinsul lucrării de licență Statutul Curții Constituționale

Statutul Curții Constituționale

INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I. ORIGINEA ȘI EVOLUȚIA CURȚII CONSTITUȚIONALE 7
1.1. Originea Curții Constituționale. Momentul 1989 7
1.1.1. Revoluția din 1989. Momentul 0 7
1.1.2. Mecanismul decizional al Adunării Constituante 9
1.1.4. Trecerea de la Consiliul Constituţional la Curtea Constituţională 9
1.2. Evoluţia Curţii Constituţionale în anii care au urmat înfiinţării sale 16
1.2.1. Adoptarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale 16
1.2.2. Modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prin Legea nr. 138/1997; revizuirea Constituţiei din anul 2003 20
1.2.3. Modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României 25
1.3. Elemente de drept comparat care au avut influențe în crearea autorității însărcinate cu controlul constituționalității legilor 26
CAPITOLUL II. ORGANIZAREA, COMPETENȚA ȘI ATRIBUȚIILE CURȚII CONSTITUȚIONALE 33
2.1. Organizarea Curții Constituționale 33
2.1.1. Rolul şi poziţia Curţii Constituţionale în rândul autorităţilor publice 34
2.1.2. Locul Curţii Constituţionale în sistemul politic românesc 36
2.1.3. Legitimitatea Curţii Constituţionale şi pilonii care stau la baza organizării şi funcţionării Curţii Constituţionale 38
2.1.4. Alcătuirea Curţii Constituţionale 40
2.1.5. Preşedintele Curţii Constituţionale 43
2.1.6. Plenul Curţii Constituţionale 46
2.1.7. Personalul Curţii Constituţionale 47
2.2. Competența materială 47
2.3. Atribuțiile Curții Constituționale 54
2.3.1. Controlul Constituționalității activității legislative 54
2.3.2. Constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României 67
2.3.3. Judecarea contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic 68
2.3.4. Verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni 68
2.3.5. Controlul asupra exercitării atribuţiilor privitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului 70
CAPITOLUL III. JURISPRUDENȚĂ RELEVANTĂ. STUDIU DE CAZ 73
3.1. Aviz Consultativ Nr. 1 din 5 aprilie 2007 privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României 73
3.2. DECIZIA Nr.601 din 14 noiembrie 2005 privind constituţionalitatea dispoziţiilor art.4 alin. (5), art.12 alin. (1), art.30 alin. (1) şi (2), art.31, art.32 alin. (1), art.38 alin. (1), art.121 alin. (1) şi ale art.170 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea nr.28 din 24 octombrie 2005 86
CONCLUZII 90
BIBLIOGRAFIE 94

 

Introducerea lucrării de licență Statutul Curții Constituționale

Pentru România, sfârşitul anului 1989 a marcat începutul unei perioade revoluţionare. În ziua de 16 decembrie 1989, la Timişoara, a fost declanşată Revoluţia română, care a avut drept scop răsturnarea regimului politic comunist condus de Ceauşescu, în cadrul unei mişcări europene de înlăturare a regimurilor comuniste, care a debutat cu perestroika lui Gorbaciov în Uniunea Sovietică. Revolta de la Timişoara s-a extins în întreaga ţară şi, la 22 decembrie 1989, sub presiunea forţelor populare, adunate la un miting în Piaţa Palatului din Bucureşti, devenită ulterior Piaţa Revoluţiei, dictatorul a fost obligat să părăsească sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu un elicopter, care s-a îndreptat spre reşedinţa de vară a acestuia de la Snagov, pentru a se opri, apoi, la Târgovişte. De altfel, aici a fost judecat, condamnat la moarte şi executat, după o procedură sumară, pe 25 decembrie 1989, prima zi a Crăciunului.[1]

După 25 decembrie 1989, violenţa stradală a încetat şi de abia de acum în colo a început revoluţia politică. Primul act l-a constituit formarea Frontului Salvării Naţionale sau, mai precis, a Consiliului acestei noi forme de exercitare a puterii politice. Sub bagheta lui Ion Iliescu, noul lider al puterii politice postcomuniste, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a vâslit în apele revoluţionare ale zilelor care au urmat, distrugând structurile de putere ale vechiului regim comunist, abrogând o mare parte din actele normative ale acestuia şi elaborând altele noi, care au deschis ferestrele societăţii româneşti spre un alt tip de societate.[2] Rămân însă ca acte istorice de necontestat faptele noii puteri de a permite, chiar de la început, pluripartidismul, prin constituirea de partide noi sau reînfiinţarea celor istorice, şi participarea reprezentanţilor acestora în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, organism parlamentar revoluţionar, care a dus mai departe obiectivele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, pregătind instaurarea democraţiei în România prin crearea premiselor desfăşurării primului scrutin pluripartidist. În acest sens, a fost edictat Decretul-lege nr. 92/1990, în virtutea căruia s-au desfăşurat alegerile de la 20 mai 1990, care au consfinţit constituirea Parlamentului României, format din Adunarea Deputaţilor şi Senat[3].

Acest decret-lege poate fi considerat un precedent revoluţionar al constituirii statului de drept în România, care a adus în primul plan al vieţii politice lupta electorală, antrenarea poporului la exercitarea suveranităţii naţionale, confruntarea partidelor politice şi instituirea unor noi instituţii statale.[4]

Primul Parlament al României post decembriste avea o dublă funcţie: de a exercita activitatea legislativă şi celelalte funcţii specifice unui Parlament; de a fi o putere constituantă originară, însărcinată cu elaborarea şi adoptarea unei noi Constituţii a României. În această putere constituantă trebuie găsită originea Curţii Constituţionale a României.

În exercitarea celei de-a doua funcţii, Parlamentul a elaborat o nouă Constituţie a României, care a intrat în vigoare, în urma aprobării ei prin referendum, la 8 decembrie 1991. Prin această Constituţie s-a stabilit un nou edificiu constituţional al României şi a fost consacrată Curtea Constituţională, instanţă de contencios constituţional, unică în istoria unei ţări în care controlul judiciar al constituţionalităţii legilor a fost exercitat pentru o scurtă perioadă de timp de către instanţele judecătoreşti. Este de remarcat faptul că în Adunarea Constituantă s-a dus o adevărată bătălie pentru crearea Curţii Constituţionale a României, în care s-au confruntat susţinătorii modelului american şi ai celui european de control al constituţionalităţii legilor.

De la înfiinţare şi până în prezent, instanţa de contencios constituţional a avut de traversat o perioadă de stabilizare a vieţii politico-juridice, de sedimentare a regulilor democratice şi de aşezare a funcţionării instituţiilor statului în parametrii Legii fundamentale. Există voci care afirmă că democraţia românească, cu valenţele ei originale, nu a ajuns încă la maturitatea scontată de cei care au elaborat Constituţia României din 1991, fapt reflectat inclusiv pe scena politică a ţării. Alţii înţeleg să critice textele Legii fundamentale, cărora le impută omisiunea de a nu fi anticipat toate evoluţiile ulterioare sau lipsa unor mecanisme de natură să preîntâmpine ori să reglementeze în detaliu situaţiile ivite în cadrul procesului de reformare a vieţii sociale, pe toate palierele sale.[5]

Aceste critici nu se justifică deoarece Legea noastră fundamentală reglementează drepturile şi libertăţile cetăţeneşti gândite ca reguli ale jocului politic, după care urmează să se orienteze toţi cetăţenii ţării, autorităţile publice, precum şi actorii politici angrenaţi în guvernarea statului român[6].



[1] Luminiţa Dragne, Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia a II-a, revăzuta şi adăugita, ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 16

[2]  Ioan Alexandru, Democratia constitutionala utopie si/sau realitate, ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 56

[3]     Ioan Muraru şi Elena Simina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I, ediţia a XI-a, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2003, p. 103.

[4] Idem, p. 104

[5]     Ioan Vida, Evoluţii constituţionale postdecembriste, în Buletinul Curţii Constituţionale nr. 2/2009, p. 7.

[6]     Ibidem.

Tagged with: , , , ,