Lucrare de licență: Sancțiuni aplicate persoanei juridice

Cuprinsul lucrării de diplomă Sancțiuni aplicate persoanei juridice

INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I. SPECIFICUL RĂSPUNDERII PERSOANEI JURIDICE PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PRIN FAPTA PROPRIE 6
1.1. Sediul legal 6
1.2. Răspunderea persoanei juridice pentru prejudiciile cauzate prin faptele ilicite ale organelor sale de conducere şi administrare este o răspundere pentru fapta proprie 7
1.3. Condiţiile, fundamentul şi domeniul de aplicare al răspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie 9
1.4. Răspunderea proprie a persoanelor care alcătuiesc organul persoanei juridice sau au individual această calitate 11
1.5. Noţiunea răspunderii penale a persoanei juridice 13
CAPITOLUL II. DOCTRINA RĂSPUNDERII PERSOANEI JURIDICE. MODELE DE ANGAJARE A RĂSPUNDERII 18
2.1. Direcţii de bază în dezvoltarea instituţiei răspunderii persoanei juridice 18
2.2. Modele de adaptare şi imitaţie: metode familiare de angajare a răspunderii persoanelor juridice 21
2.2.1. Doctrina răspunderii penale pentru fapta altuia 22
2.2.2. Doctrina răspunderii penale directe 23
2.2.3. Doctrina agregaţiei – ideea conştiinţei colective 27
2.3. Modelul identităţii proprii separate 32
2.4. Modele holiste de angajare a răspunderii penale a persoanei juridice 38
2.4.1. Teoria vinovăţiei proactive – Proactive Fault Model 39
2.4.2. Teoria vinovăţiei reactive – Reactive Fault Model 40
2.4.3. Teoria adaptării continue – Responsive Adjustment Model 41
2.4.4. Teoria ethosului – Corporate Ethos Model 42
2.4.5. Teoria răspunderii penale constructive – Constructive Corporate Liability Model 43
CAPITOLUL III. CONDIŢIILE SANCȚIONĂRII PERSOANEI JURIDICE 45
3.1. Săvârşirea de către persoana juridică a unei fapte prevăzute de legea penală. 46
3.2. Fapta săvârşită de persoana juridică să constituie infracţiune. Domeniul răspunderii penale a persoanei juridice 49
3.3. Persoana juridică să fi participat la săvârşirea infracţiunii în calitate de autor, instigator sau complice 57
3.4. Prezenţa elementului subiectiv. Dificultăţi privind imputabilitatea psihică 60
3.5. Să nu fi intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală 65
CAPITOLUL AL IV-LEA. RĂSPUNDEREA MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE ALE PERSOANEI JURIDICE 69
4.1. Clarificarea unor termeni 69
4.2. Răspunderea penală derivată. Iniţiative 70
4.3. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale persoanei juridice în dreptul penal român 72
4.4. Delegarea de putere – cauză exoneratoare de răspundere penală a membrilor organelor de conducere 76
CONCLUZII 84
BIBLIOGRAFIE 88

 

Introducerea lucrării de diplomă Sancțiuni aplicate persoanei juridice

Persoana juridică, o „formă de organizare” dotată de lege cu subiectivitate proprie, este o tehnică de limitare a răspunderii folosită în mod frecvent în dreptul afacerilor pentru a pune de acord caracterul limitat şi insuficient valoric al patrimoniului titularului cu caracterul practic nelimitat al valorii obligaţiilor generate de afacere, dar şi pentru a pune la adăpost averea titularului afacerii de riscurile inerente afacerii. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată, spre exemplu, au fost create că tehnici de limitare a răspunderii. Entităţile colective cu personalitate juridică, altele decât cele prezente în dreptul afacerilor, au preluat această tehnică de limitare a răspunderii, iar legiuitorul a sfârşit prin a extinde acest efect la toate tipurile de persoane juridice, inclusiv la cele de drept public.

Cu toate acestea, personalitatea juridică nu înseamnă în mod invariabil limitarea răspunderii constituenţilor sau membrilor persoanei juridice la nivelul contribuţiilor lor iniţiale la formarea patrimoniului persoanei juridice. Însuşi Codul civil, în art. 193 alin. 1 teza finală admite că de la regulă răspunderii persoanei juridice pentru datoriile proprii pot exista excepţii, stabilite prin lege.

În cazul răspunderii civile, suntem în prezenţa unei răspunderi reparatorii, care se concretizează fie în executarea în natură a obligaţiei, fie în despăgubiri. De precizat că persoană juridică răspunde patrimonial atât pentru fapta proprie, cât şi în calitate de comitent, pentru prepuşii săi. Însă, așa cum vom vedea pe parcursul acestei lucrări de licență, persoană juridică poate avea şi o răspundere sancţionatorie, cu caracter aflictiv, aşa cum este cazul răspunderii contravenţionale sau a celei penale. Dacă fapta penală sau contravenţia sunt generatoare de prejudicii, răspunderea reparatorie se poate cumula cu răspunderea sancţionatorie. În orice caz, în afară de sancţiunile contravenţionale sau penale constând în amenzi, persoană juridică poate fi sancţionata şi cu interzicerea unor activități, interzicerea participării la licitaţii, suspendarea activităţii, dizolvarea etc. Pe parcursul procesului penal se pot lua şi măsuri preventive contra persoanei juridice acuzate penal, cum ar fi suspendarea unei activităţi pe tot parcursul urmăririi penale.

Problematica răspunderii persoanei juridice constituie o provocare nouă pe „meterezele” dezbaterilor doctrinare române, dar care readuce în prim-plan teorii de mult uitate şi conflicte de mult aplanate[1]. Pe fondul consacrării exprese de către legiuitorul român a instituţiei răspunderii penale a persoanei juridice, au reînceput confruntările cu privire la fundamentul acestei forme de răspundere, precum şi cu privire la posibilele explicaţii privind mecanismele de angajare a răspunderii penale a unui subiect colectiv de drept.

Tributară principiului răspunderii penale subiective şi adagiului societas delinquere non potest, doctrina română este pusă în situaţia de a încerca să abandoneze scheme logice monolitice şi să ofere explicaţii timide privind instituţia răspunderii penale a persoanei juridice. Salvarea doctrinară vine din Occident, sistemul common law oferind soluţii suple şi atractive privind mecanismele de angajare a răspunderii penale a subiecţilor colectivi de drept. Fără a se angrena în scheme greoaie şi rigide, sistemul common law se remarcă în această chestiune prin supleţe şi dinamism şi printr-un spirit practic deosebit. Ce contează că nu există o schemă teoretică? Scopul legii şi al deciziei judiciare, totodată, este de a rezolva problema practică ivită, fiind de neconceput să lase nesoluţionată o chestiune pentru că nu există literă de lege.



[1] Laura Maria Stănilă, Răspunderea penală a persοanei juridice, ed. Hamangiu, București, 2012, p. VII.

Tagged with: , ,