Lucrare de licență: Respectarea drepturilor omului în lumea islamică

Cuprinsul lucrării de licență Respectarea drepturilor omului în lumea islamică

INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I. DREPTURILE OMULUI ÎN PLAN UNIVERSAL 6
1.1. Aspecte teoretice a instituţiei drepturilor omului 6
1.1.1. Noţiunea de drepturi fundamentale ale omului 6
1.1.2. Clasificarea drepturilor fundamentale ale omului 9
1.1.3. Principiile aplicabile drepturilor şi libertăţilor ale omului 12
1.2. Evoluţia conceptului de drepturi ale omului 16
1.2.1. Dimensiunea teoretică şi conceptuală a instituţiei drepturilor omului 16
1.2.2. Documente referitoare la drepturile şi libertăţile omului 21
1.3. Mecanisme juridice internaţionale de consacrare şi protecţie a drepturilor şi libertăţilor omului 23
1.3.1. Dispoziţii generale referitoare la cadrul instituţional al O.N.U în materia drepturilor omului 23
1.3.2. Cadrul normativ internaţional al drepturilor omului 28
CAPITOLUL II. DREPTURILE OMULUI ÎN SPAŢIUL EUROPEAN 31
2.1. Cadrul instituţional şi normativ în spaţiul european 31
2.1.1. Consiliul Europei 31
2.1.2. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului 33
2.1.3. Curtea Europeană a Drepturilor Omului 35
2.2. Protecţia drepturilor omului în cadrul Uniunii Europene 38
2.2.1. Tratatul privind Constituţia Europeană 38
2.2.2. Tratatul de la Amsterdam 41
2.2.3. Tratatul de la Nisa 42
2.2.4. Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene 43
2.3. Mecanisme juridice de consacrare şi protecţie a drepturilor şi libertăţilor omului în plan naţional 49
2.3.1 Protecţia drepturilor omului consacrată de Noul Cod Civil 49
2.3.2. Institutul Român pentru Drepturile Omului 51
CAPITOLUL III. LUMEA ISLAMICĂ 54
3.1 Aspecte teoretice cu privire la drepturile omului în Islam 54
3.1.1. Epoca de aur a civilizaţiei islamice 54
3.1.2. Califul Al – Ma’mum 55
3.1.3. Epoca raţiunii 56
3.2. Aspecte legislative în islam 58
3.2.1. Legislația islamică 58
3.2.2. Sursele legislației islamice 58
CAPITOLUL IV. RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI ÎN LUMEA ISLAMICĂ 60
4.1. Șeriat-ul – Legea lui Dumnezeu (Allah) 60
4.1.1. Esenţa şi sensurile Șeriat-ului 60
4.1.2. Principiile Şeriat-ului 63
4.1.3. Drepturile şi îndatoririle omului după Seriat 64
4.2. Democrația în islam 76
4.2.1. Scopul statului islamic 76
4.2.2. Executiv și legislativ în islam 78
4.3. Politica şi sociologia islamizării 79
4.4. Drepturile fundamentale ale omului în Islam 88
4.4.1. Dreptul la viaţă 88
4.4.2. Dreptul la siguranţa vieţii 89
4.4.3. Dreptul la un standard de viaţă de bază 89
4.4.4. Dreptul persoanei la libertate 89
4.4.5. Dreptul la justiţie 90
4.4.6. Egalitatea dintre oameni 90
4.4.7. Respect pentru castitatea femeilor 91
CONCLUZII 93
BIBLIOGRAFIE 96

Introducerea lucrării de licență Respectarea drepturilor omului în lumea islamică

Pentru peste 1,5 miliarde de musulmani de pe planetă Coranul este cuvântul final al lui Dumnezeu şi Mohamed este profetul său. În timpul misiunii sale între 610 d. Hr. Până la moartea sa în 632 d.Hr., profetul a elaborat înţelesul Coranului şi a suplimentat deciziile sale prin declaraţii şi acţiuni. Acest corp de informaţii a devenit cunoscut ca Suna[1]. De asemenea a stabilit primul stat islamic în Medina în preajma anului 622. D. Hr. Care mai târziu a ajuns să fie considerat modelul ideal al statului islamic. În plus de aceasta, practicile primilor patru califi au o mare autoritate în rândul a 90 de procente dintre musulmani, cunoscuţi drept suniți[2]. În contradicţie cu aceştia, minoritatea şiita susţine că cel de al patrulea calif, Ali (vărul şi ginerele profetului) şi descendenţii săi din căsătoria cu Fatima, fiica profetului sunt singurii imami de drept, lideri ai comunităţii musulmane.

Deşi Coranul a fost scris după moartea profetului a fost nevoie de două secole pentru a colecta informații, verifica şi scrie Suna. Din cauză că a rămas o tradiţie orală pentru o perioadă lungă de timp într-o perioadă tumultoasă a istoriei musulmane anumite părţi din Suna au o relaţie neclară şi controversata în ceea ce priveşte autenticitatea şi relaţia lor cu Coranul.

Din cauză că Șaria este derivată din Suna precum şi din Coran, dezvoltarea ei ca şi sistem legal şi etic comprehensiv a trebuit să aştepte colectarea datelor şi autentificarea Suna. Șaria nu a fost dezvoltată până în al doilea şi al treilea secol de islam. Conceptul însuşi în sensul de corp legal unificat a avut o dezvoltare relativ târzie[3]. Prima generaţie de cărturari în drept musulmani au lucrat independent în diferite centre discutând punctele lor de vedere în ceea ce privea semnificaţia Suna şi a Coranului şi la cerere emiteau păreri individuale.

Drept urmare Șaria fost construită de juriştii musulmani de-a lungul unei perioade lungi de timp şi nu a devenit un sistem legal şi etic până spre sfârşitul celui de al treilea secol al islamului. Juriştii care au fondat principalele şcoli de jurisprudenţă islamică urmată de majoritatea musulmanilor moderni şi-au desfăşurat lucrările fundamentale în perioada din mijlocul secolului opt şi mijlocul secolului nouă, la una-două sute de ani după moartea profetului. Tehnicile şi metodele pentru derivarea principiilor generale şi regulilor specifice Șaria precum gima (consensul), şi gias (analogia) nu au fost stabilite până în vremea lui Al-Shafi’i, faimos jurist musulman care a murit în 819.

Șaria nu este este un cod legal pus în mod formal în practică. Consta într-un mare organism de jurisprudenţă în care jurişti individuali îşi exprimă viziunea lor în ceea ce priveşte semnificaţia coranului şi a Sunna, şi implicaţiile legale a acelor vederi. Deşi majoritatea musulmanilor consideră Șaria ca fiind un întreg logic, exista destulă diversitate de opinii nu doar între diferitele şcoli de gândire ci şi între juriştii din cadrul aceleiaşi şcoli.[4] Nici juriştii fondatori nu au încercat în perioada celui de al doilea şi al treilea secol să stabilească opinii permanente în privinţa aplicării generale. Mai mult, juriştii musulmani erau preocupaţi în primul rând cu formularea principiilor Șaria în termeni de datorii morale sancţionate mai degrabă prin consecinţe religioase decât prin drepturi şi obligaţii legale şi remedii temporare specifice.[5] Aceştia au categorisit toate câmpurile activităţii umane ca fiind permise sau nepermise şi recomandabile sau condamnabile.[6] Cu alte cuvinte, Șaria se adresează conştiinţei individului musulman în capacitate publică, privată sau oficială şi nu instituţiilor sau organizaţiilor dintr-un stat. Teoretic fiecare musulman are dreptul să urmeze acea viziune care pare acceptabilă pentru conştiinţa sa.[7] Ca regulă generală, musulmanii din prezent tind să se identifice ca observatori ai uneia dintre şcolile de gândire stabilite.[8] Fiecare este îndreptăţit să aleagă nu numai din diferitele puncte de vedere disponibile în şcoala să de gândire dar şi din cele disponibile în alte şcoli. Conform acestui principiu, reformele legale oficiale din lumea musulmană au folosit o tehnică numită talfia: construirea unui principiu general sau regulă specifică dintr-o varietate de surse indiferent dacă acestea aparţin sau nu aceleiaşi şcoli de gândire.[9]

Șaria ca şi organism moral şi religios de principii şi directive, a avut şi continuă să aibă un impact semnificativ în ceea ce priveşte gândirea şi comportamentul musulmanilor. Formează parte integrantă în socializarea fiecărui copil musulman şi este una din principale forţe din spatele instituţiilor şi obiceiurilor din majoritatea societăţilor musulmane. Indiferent de statutul istoric al Şariei ca şi sistem legal în ţările musulmane scopul aplicării sale în domeniul public s-a diminuat semnificativ începând cu mijlocul secolului nouăsprezece. Datorită unei serii de factori de influenţa externă şi internă principiile Şariei au fost înlocuite de dreptul european în rezolvarea chestiunilor comerciale, penale şi constituţionale în aproape toate ţările musulmane. Doar dreptul familial şi al moştenirii a continuat să fie guvernat de Șaria.[10] Chiar şi tari precum Arabia Saudită care pretind că întotdeauna au menţinut Șaria că singurul lor sistem legal au pus în vigoare numeroase „reglementări” bazate pe dreptul european şi practica europeană în câmpul comercial şi de administraţie publică.



[1]  M. Hοdgsοn, I Thе Vеnturе Οf Islam, p. 146- 230 (1974); Еd Univеrsitatii din Chicagο, Chicagο 1974.

[2] Trеbuiе nοtat faptul ca primii califi е bucurau dе autοritatе întrе musulmani prin virtutеa autοrității lοr rеligiοasе nu rοlului lοr pοlitic. Vеzi F. Rahman , Islamul, p.79 (1979).

[3] Rahman, p.101-109.

[4] N. Cοulsοn , p. 31, 47

[5] Idеm. p. 81-82

[6] Ibidеm. p.101

[7] Schacht, p. 68

[8]  Majοritatеa musulmanilοr suniti sе idеntifica cu una din urmatοarеlе scοli: Hanafi, Maliki, Shaft’i, sau Hanbοli. Majοritatеa siitilοr urmеaza scοala Ja’fari.

[9]  Idеm. p. 106

[10] H. Liеbеsny, Thе law οf thе Nеar and Middlе Еast, Thе Middlе Еast Institutе, Washingtοn,1955 p. 46-76, 77-117, 118-25 (1975).

Tagged with: , ,