Lucrare de licență: Răspunderea disciplinară a angajaților

Cuprinsul lucrării de licență Răspunderea disciplinară a angajaților

INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE 6
1.1. Raportul de munca 6
1.2. Contractul invidividual de muncă 10
1.2.1. Definiție și reglementare 10
1.2.2. Trăsături 11
1.2.3. Încheiere 16
1.3. Răspunderea juridică 19
1.3.1. Definiție și clasificare 19
1.3.2. Răspunderea civilă 20
1.3.3. Răspunderea penală 21
1.3.4. Răspunderea contravențională 23
1.3.5. Răspunderea patrimonială 24
1.3.6. Răspunderea disciplinară 25
CAPITOLUL II. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ 27
2.1. Răspunderea disciplinară. Aspecte generale 27
2.2. Răspunderea disciplinară a angajaților 28
2.3. Condițiile răspunderii disciplinare 31
2.4. Cercetarea disciplinară 41
2.5. Sancțiuni disciplinare 43
2.5.1. Sancţiunile disciplinare generale 44
2.5.2. Sancţiuni disciplinare speciale 45
CAPITOLUL III. JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA RĂSPUNDERII DISCIPLINARE 51
3.1. Obligativitatea cercetării disciplinare prealabile 51
3.2. Retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţie în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile. 53
3.3. Individualizarea sancţiunii 57
CONCLUZII 65
BIBLIOGRAFIE 67

Extras din lucrarea de diplomă Răspunderea disciplinară a angajaților

Principiul disciplinei muncii a fost formulat după 1989 prin Decretul-lege nr. 147/1990 care a modificat prevederile art. 10 din vechiul Cod al muncii[1], precizându-se că „relaţiile de muncă sunt aşezate pe principiul însuşirii liber consimţite şi aplicării cu consecvenţă a disciplinei muncii. Respectarea cu stricteţe a ordinii şi disciplinei la locul de muncă constituie o obligaţie a fiecărui salariat din întreprinderi şi instituţii”.

În literatura juridică de specialitate[2] disciplina muncii a fost definită ca „ordinea necesară în cadrul executării raportului social de muncă şi în cadrul unui colectiv determinat, rezultată din respectarea de către cei care compun colectivul a unor reguli sau norme de conduită care asigură desfăşurarea în condiţii de eficienţă a procesului muncii”.

Alți autori[3] definesc disciplina muncii ca fiind „starea de ordine existentă în desfăşurarea procesului de muncă rezultând din respectarea întocmai a normelor juridice care reglementează acest proces şi din îndeplinirea de către toţi participanţii a obligaţiilor asumate potrivit legii, contractelor colective de muncă şi contractelor individuale de muncă”.

Demne de reţinut sunt şi aspectele legate de raportul de determinare ce se stabileşte între ordinea interioară şi disciplina muncii, sesizat de unii autori în literatura de specialitate. Astfel, într-un articol relativ recent[4] se arată că „Disciplina muncii este un mijloc, o premisă indispensabilă pentru înfăptuirea ordinii interioare, iar realizarea ordinii interioare este un rezultat al existenţei unei consecvente discipline a muncii în cadrul oricărei unităţi (…). Orice neîndeplinire sau neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu constituie o atingere adusă ordinii interioare existente în cadrul respectivei unităţi şi, totodată, o încălcare a dreptului obiectiv. Această încălcare atrage răspunderea, după caz, disciplinară, materială, administrativă sau penală a persoanei vinovate în raport de natura şi consecinţele faptei ilicite comise. Ordinea interioară fiind dreptul realizat, putem trage concluzia că ea reprezintă consecința respectării disciplinei muncii în cadrul unei anumite unități”

În contextul actual, răspunderea disciplinară este una din instituțiile importante ale dreptului muncii. Actualitatea este susținută și de litigiile numeroase aflate pe rolul instanțelor, datorită profundelor sale implicaţii sociale, cât şi legăturii strânse cu unele dintre principalele drepturi ale lucrătorilor.

Motivul pentru care am ales această lucrare a pornit de la convingerea că disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator. Cerinţa respectării unei anumite ordini, a unor reguli, care să coordoneze conduita indivizilor, pentru atingerea scopului comun, se impune cu forţa evidentă valabilă pentru orice activitate umană desfăşurată în colectiv. Rolul disciplinei îşi menţine, în contextul actual, pe deplin actualitatea şi importanţa sa.

Importanța temei alese rezidă din faptul că existenţa ordinii de drept în orice organizație este condiţionată de relaţiile sociale de muncă, normele juridice care le reglementează şi concordanţa dintre conduita părţilor raporturile juridice de muncă, cu prevederile acestor norme. Prin urmare, presupunând stabilitatea raporturilor juridice de muncă/serviciu, înseamnă că numai în prezenţa acestor condiţii şi în stabilitatea lor se creează o anumită ordine, adică acea situaţie în care totul decurge în modalitatea legală stabilită. În consecinţă, instituţia răspunderii disciplinare trebuie privită numai între aceste coordonate – respectarea ordinii şi disciplinei în muncă -, importanţa studierii ei impunându-se pentru găsirea modalităţilor celor mai eficiente căi în vederea realizării unui echilibru între acestea, constituindu-se într-un demers interesant atât pentru doctrina în materie, cât şi pentru practica judiciară.

Lucrarea de față este structurată pe trei capitole, primul este unul introductiv în care sunt prezentate noțiuni generale legate de răspunderea în dreptul muncii. Obiectivele acestui capitol au fost: prezentarea principalelor aspecte legate de raportul de muncă, contractul individual de muncă și răspunderea juridică și explicitarea acestor concepte teoretice cu spețe relevante din jurisprudența națională în domeniu. Obiectivul celui de-al doilea capitol este să analizeze în detaliu răspunderea disciplinară în dreptul muncii. Ultimul capitol este unul practic în care sunt prezentate și analizate spețe din domeniul răspunderii disciplinare.



[1]     Lеgеa nr. 10/1972 – Cοdul muncii al R.S.R. (B. Οf. nr. 140 din 1 dеcеmbriе 1972) a fοst abrοgată prin Lеgеa nr. 53/2003 – Cοdul muncii (M. Οf. nr. 72 din 5 fеbruariе 2003) mοdificat ultеriοr prin mai multе actе și rеpublicat în Mοnitοrul Οficial nr. 345 din 18 mai 2011.

[2]     S. Ghimpu, I.T. Ştеfănеscu, Ş. Bеligrădеanu, Gh. Mοhanu, Drеptul muncii. Tratat, vοl. II, Еd. Ştiinţifică şi Еnciclοpеdică, Bucurеşti, 1979, p. 7; C. Flitan, Răspundеrеa disciplinară a angajaţilοr, Еd. Ştiinţifică, Bucurеşti, 1959, p. 25-28; S. Ghimpu, I.T. Ştеfănеscu, Drеptul muncii, vοl. II, Univеrsitatеa Bucurеşti, 1974, p. 83-84;

[3]     Ş. Bеligrădеanu, I.T. Ştеfănеscu, Dicţiοnar dе drеpt al muncii, Еd. Lumina Lеx, Bucurеşti, 1997, p. 59.

[4]     Gh. Filip, C. Badеa, Cοnsidеraţii asupra nοţiunii dе οrdinе intеriοară, în R.R.D.M. nr. 1/2002. p. 78-80.

Tagged with: , , , ,