Lucrare de licență: Procedura reorganizării judiciare

Cuprinsul lucrării de diplomă Procedura reorganizării judiciare

Procedura reorganizării judiciare

INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I. CONDIŢIILE DESCHIDERII PROCEDURII REORGANIZĂRII JUDICIARE ŞI A FALIMENTULUI. EFECTELE DESCHIDERII PROCEDURII 7
1.1. Calitatea de comerciant a debitorului 7
1.2. Încetarea plăţilor 16
1.3. Condiţiile privind datoriile care formează obiectul încetării plăţilor 17
1.4. Dovada încetării plăţilor 18
1.5. Efectele de natură patrimonială ale deschiderii procedurii 20
1.5.1. Depunerea actelor de către debitor 20
1.5.2. Suspendarea acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită şi a termenelor de prescripţie 21
1.5.3. Furnizarea de servicii 23
1.5.4. Suspendarea curgerii accesoriilor creanţelor 23
1.5.5. Interzicerea înstrăinării acţiunilor 26
1.5.6. Menţiuni privitoare la procedură, în corespondenta debitorului 26
1.5.7. Anularea actelor frauduloase 27
1.6. Efectele de natură nepatrimonială ale deschiderii procedurii 28
1.6.1. Interzicerea operaţiunilor efectuate de debitor 28
1.6.2. Compensarea creanţelor 29
1.6.3. Menținerea sau denunțarea unor contracte 30
1.6.4. Ridicarea dreptului debitorului de a-și administra averea 32
CAPITOLUL II. PLANUL DE REORGANIZARE JUDICIARĂ 36
2.1. Consideraţii generale 37
2.2. Titularii dreptului de a propune planul de reorganizare 37
2.2.1. Debitorul 38
2.2.2. Administratorul judiciar 40
2.2.3. Creditorii 41
2.2.4. Debitorul, administratorul judiciar şi creditorii 42
2.3. Termenul de propunere a planului de reorganizare 42
2.4. Conţinutul planului de reorganizare 43
2.4.1. Măsuri de ordin economic şi organizatoric 43
2.4.2. Măsuri de ordin financiar 45
2.4.3. Măsuri de ordin social şi de muncă 47
2.5. Depunerea creanţelor 47
2.6. Admiterea planului de reorganizare 49
2.7. Efectele confirmării planului 51
CAPITOLUL III. REORGANIZAREA JUDICIARĂ 57
3.1. Activitatea debitorului 57
3.1.1. Îndeplinirea schimbărilor de structură prevăzute în plan 57
3.1.2. Plata creanţelor conform programului de plată 58
3.1.3. Raportările trimestriale 58
3.2. Durata reorganizării 59
3.3. Prelungirea perioadei de reorganizare 60
3.4. Modificarea planului pe parcursul reorganizării 62
CAPITOLUL IV. CONVERSIA REORGANIZĂRII 63
4.1. Conversia reorganizării în faliment 63
4.1.1. Debitorul nu se conformează planului 63
4.1.2. Desfăşurarea activităţii aduce pierderi averii debitorului 64
4.1.3. Debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată şi celelalte sarcini în condiţiile stipulate prin planul confirmat 65
4.2. Efectele conversiei asupra creanţelor creditorilor şl asupra actelor debitorului 66
4.2.1. Efectele conversiei asupra creanţelor creditorilor 66
4.2.2. Efectele conversiei asupra actelor debitorului 67
4.3. Realizarea planului şl închiderea procedurii 68
CONCLUZII ȘI PROPUNERI 69
BIBLIOGRAFIE 73

 

Introducerea lucrării de diplomă Procedura reorganizării judiciare

Legea 85/2006 privind procedura insolvenței este o lege esențială în cadrul economiei de piață. Ea a fost adoptată pentru a răspunde necesităților și contextului economic și a înlocuit dispozițiile depășite privitoare la faliment din Legea nr. 64/1995. Nota de fundamentare a proiectului Legii insolventei argumentează ca proiectul îşi propunea consolidarea eficienţei procedurii de reorganizare prin:

  • instituirea obligaţiei ca persoanele îndreptăţite să propună un plan să îşi anunţe din timp intenţia lor, indicând şi premizele pe care le au în vedere pentru construirea planului, astfel încât administratorul judiciar să poată evalua bazat pe elemente concrete şansele de reorganizare;
  • instituirea obligaţiei debitorului de a consulta creditorii atunci când preconizează participarea lor la realizarea planului; îmbunătăţirea sistemului de vot, prin stabilirea unor grupe de vot care să reflecte interesul creditorilor în procedură, prin eliminarea unor grupe de creditori sau prin eliminarea condiţiei de acceptare a planului de către 50% dintre creditori;
  • clarificarea conceptului de reorganizare, demers pentru care legea a prevăzut expres faptul că planul va putea prevedea fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor două variante de reorganizare, lichidarea parţială sau totală fiind realizată conform prevederilor art. 114-119 din lege.

Legea 85/2006 privind procedura insolventei încurajează debitorul să ceară sau să fie de acord cu deschiderea procedurii, în timp ce creditorul este descurajat să facă acelaşi demers. În schimb, situaţia este diametral opusă în privinţa reorganizării.

Debitorul este fie descurajat să ceară reorganizarea, fie restricţionat sever în privinţa îndrituirii sale de a cere reorganizarea. Atenţia legiuitorului se orientează prioritar către eventualul plan de reorganizare propus de administratorul judiciar sau de către creditori. Este rezonabilă aserţiunea că, dacă o întreprindere insolventa are, totuşi, şanse de restructurare, atunci această întreprindere trebuie să treacă sub controlul altcuiva decât debitorul, întrucât debitorul şi-a adus întreprinderea în stare de insolventa şi nu mai beneficiază de încrederea creditorilor că se va redresa prin forţe proprii sau atrase. De aici şi reticenţa legii faţă de intenţia sau planul de reorganizare ale debitorului.

Debitorul onest, atât cu creditorii săi, cât şi cu sine însuşi, va cere deschiderea procedurii insolventei când insolventa este iminentă, dacă există şanse de reorganizare judiciară, caz în care, practic, va recunoaşte criza în care se afla şi îşi va avertiza creditorii asupra iminenţei catastrofei, cerându-le şansa reorganizării judiciare. Dacă starea de insolventa s-a instalat deja, este de presupus că şi şansele unei reorganizări s-au diminuat către dispariţie, iar debitorul onest va cere direct falimentul.

În orice caz, trebuie observat că reorganizarea judiciară, în sine, este o modalitate excepţională a procedurii. Majoritatea covârşitoare a cazurilor de insolventa se traduc prin proceduri simplificate de faliment, fie pentru că legea prevede deschiderea procedurii direct ca faliment stricto senso (comercianţi persoane fizice, societăţi dizolvate), fie pentru că legea prevede falimentul după o scurtă perioadă de observaţie, fără posibilitatea reorganizării (societăţi fantomă, societăţi fără bunuri, societăţi fără activitate etc., adică imens de multele cazuri de IMM-uri care fie nu au făcut faţă concurenţei, fie au scurtcircuitat mediul de afaceri şi, pentru acest motiv, trebuie să fie eliminate din acest mediu).

În această reglementare şi-a găsit expresia concepţia modernă privind tratamentul aplicat comercianţilor aflaţi în încetare de plăţi. Scopul legii este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului, în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea întreprinderii şi a activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui, până la acoperirea pasivului, fie prin faliment.

Tagged with: , , ,