Lucrare de licență: Preemțiunea dreptului comunitar față de dreptul național în raporturile juridice comerciale

Cuprinsul lucrării de licență Preemțiunea dreptului comunitar față de dreptul național în raporturile juridice comerciale

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I. PRINCIPIUL APLICĂRII PRIORITARE A DREPTULUI COMUNITAR ÎN RAPORT CU CEL NAȚIONAL 5
1.1. Principiul aplicării prioritare 5
1.2. Excepţia angajamentelor internaţionale ale statelor membre anterioare tratatelor constitutive 10
1.3. Consecinţe: Respectarea principiului 11
1.4. Dificultăţile de aplicare a principiului aplicării prioritare 17
CAPITOLUL II. DREPT COMUNITAR. REGLEMENTĂRI ÎN MATERIE COMERCIALĂ. ASPECTE TEORETICE 24
2.1. Piața internă 24
2.2. Cadrul legislativ al instituţiilor de drept societar european 28
2.3. Corpusul directivelor de drept societar 31
2.4. Creaţii societare comunitare 32
2.5. Armonizare europeană în domeniul societar 35
CAPITOLUL III. PARTICULARITĂŢI RELEVATE ÎN EXECUTAREA NORMELOR COMUNITARE APLICABILE RELAȚIILOR COMERCIALE 37
3.1. Rolul statelor membre 37
3.2. Executarea normativă 39
3.3. Executarea administrativă 39
3.4. Executarea represivă 40
3.5. Executarea jurisdicţională 41
CONCLUZII ȘI PROPUNERI 42
BIBLIOGRAFIE 45

Introducerea lucrării de licență Preemțiunea dreptului comunitar față de dreptul național în raporturile juridice comerciale

 

Ca ordine juridică nouă, ireductibilă la cele care i-au preexistat, dreptul comunitar a trebuit să se poziţioneze, din perspectiva regulilor de aplicare, faţă de concurenţii săi: dreptul internaţional public, respectiv dreptul intern al statelor membre.

Unii autori au afirmat despre dreptul comunitar că are „o viaţă dublă”[1]: pe de o parte, este un sistem autonom, care posedă propriile surse, ca şi propriile mecanisme de punere în aplicare şi de control jurisdicţional. Raporturile cu sistemele de drept intern vor fi rezolvate, deci, din perspectiva acestei autonomii faţă de sistemele în cauză şi, la modul general, faţă de dreptul internaţional public. Pe de altă parte, însă, conform unuia dintre cele mai importante principii care îl guvernează, dreptul comunitar se integrează automat în sistemele naţionale de drept, a căror componentă devine. Care vor fi, deci, principiile care fac posibilă integrarea şi, subsecvent, coexistenţa armonioasă dintre sistemele integrate şi totuşi autonome[2]?

Cu siguranţă, aceste principii nu se vor suprapune decât parţial cu cele pe care teoriile moniste sau dualiste le-au formulat pentru a descrie relaţiile dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern. Cel puţin două elemente sunt relevante pentru a fundamenta diferenţa.

În primul rând, trebuie avută în vedere vocaţia supranaţională a Comunităţilor Europene. Unii specialiști au susținut că supranaţionalitatea presupune preemțiunea dreptului comunitar asupra dreptului intern[3], aspect care nu ţine, în schimb, de esenţa dreptului internaţional public. Astfel, dreptul comunitar, prin chiar esenţa sa, nu poate rămâne drept comun decât cu condiţia să primeze asupra drepturilor naţionale. În termenii Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, aceasta este o „necesitate cosubstanţială”[4], a cărei corectă apreciere presupune depăşirea viziunii teoretice avansate în cadrul teoriei clasice a sistemelor.

În al doilea rând, se cuvine remarcat că ipotezele de conflict între dreptul comunitar şi dreptul intern sunt considerabil mai numeroase decât cele în care dreptul internaţional public şi sistemele interne s-ar putea afla în divergenţă. Dreptul internaţional reglementează, după cum am arătat, domenii care, principial, nu întreţin raporturi cu dreptul intern. Dreptul comunitar, în schimb, reglementează situaţii şi raporturi juridice în bună măsură similare cu cele reglementate de dreptul intern, bine cunoscut fiind că, în prezent, un număr considerabil de domenii ale vieţii economice şi sociale cad în sfera de reglementare a dreptului comunitar. Or, în aceste condiţii, stipularea unor reguli particulare de aplicare a acestuia din urmă în ordinea internă devine o necesitate, care a fost luată în considerare cu precădere în dezvoltarea doctrinei efectului direct.

Poziționarea controversată a dreptului comunitar față de dreptul intern a stat la baza motivației alegerii acestei lucrări de licență. Un alt motiv pentru care am ales această lucrare a fost acela conform căruia în cadrul dreptului comercial european, preemțiunea dreptului comunitar față de dreptul național are o importanță deosebită. Piața liberă depinde de această preemțiune.

Am structurat această lucrare de licență în trei capitole. Primul capitol analizează principiul aplicării prioritare a dreptului comunitar în raport cu cel național făcând și o trecere în revistă a dificultăților de aplicare a acestui principiu.

Cel de-al doilea capitol abordează reglementările dreptului comunitar în materia comercială. Sunt analizate aici concepte ca piață internă, instituții de drept societar european, creații societare europene și este prezentat stadiul armonizării europene în domeniul societar.

Ultimul capitol abordează particularităţile relevate în executarea normelor comunitare aplicabile relațiilor comerciale, analizând aspecte ca rolul statelor membre, preemțiunea dreptului comunitar și executarea acestuia din mai multe puncte de vedere: normativ, administrativ, represiv și jurisdicțional.



[1]     C. Blumann, L. Dubouis, Droit institutionnel de l’Union europeenne, p. 441 apud. O. Manolache, Tratat de drept comunitar, p. 67.

[2]     G. Isaac, M. Blanquet, Droit general de l’Union Europeenne, p. 262 (apud. O. Manolache, Tratat de drept comunitar, p. 68). Potrivit autorilor amintiţi, autonomia ordinii juridice comunitare trebuie înţeleasă ca un mijloc de protecţie a integrităţii sale, iar nu ca o separare de tip dualist între aceasta şi ordinile juridice naţionale. în fapt, integritatea-autonomia dreptului comunitar interzice orice tip de condiţionare a validităţii, efectelor sau interpretării acestuia din perspectiva unor principii de drept naţional sau internaţional. Sunt, astfel, teoretizate autonomia validităţii şi efectivităţii dreptului comunitar (în spiritul unui dictum celebru al Curţii de la Luxemburg, care stipulează că validitatea dreptului comunitar „nu poate fi apreciată decât din perspectiva dreptului comunitar”, ea neputând fi afectată de norme de drept intern, chiar constituţionale – C.J.C.E., 17 decembrie 1970, Internationale Handelgesellschaft c / Einfuhr – und Vorratsstelle fur Getreide und Futtermittel, af. 11/1970), respectiv autonomia interpretării acestuia (atunci când în discuţie este semnificaţia diferitelor categorii juridice vehiculate de normele de drept comunitar).

[3]     C. Blumann, L. Dubouis, Droit institutionnel de l’Union europeenne, p. 444 apud. O. Manolache, Tratat de drept comunitar, p. 68. Această trăsătură ţine, potrivit autorilor menţionaţi, de ontologia sistemelor federale. În acest sens, este citat art. 31 din Constituţia Germaniei: „Dreptul federal primează asupra dreptului Land-urilor”.

[4]     C.J.C.E., 10 octombrie 1973, Fratelli Variola Spa/Amministrazione delle finanze dello Stato, af. 34/1973.

Tagged with: , , , ,