Lucrare de licență: Oficiile consulare. Imunitățile și privilegiile consulare

Cuprinsul lucrării de licență Oficiile consulare. Imunitățile și privilegiile consulare

INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I. DREPTUL CONSULAR. ELEMENTE DEFINITORII. OFICIILE CONSULARE. 6
1.1. Conceptul de drept consular 6
1.2. Caracteristicile dreptului consular 8
1.3. Istoricul consulatelor în România 10
1.4. Scurtă caracterizare a practicii consulare a României 17
CAPITOLUL II. OFICIILE CONSULARE 21
2.1. Oficiile consulare – organele care exercită funcţii consulare 21
2.2. Oficiul consular. Noţiune, caracteristici, clasificare 21
2.3. Exercitarea de funcţii consulare de către misiunile diplomatice 24
2.4. Condiţiile de exercitare a funcţiilor consulare 28
2.6. Situaţii în care un oficiu consular exercită funcţii pentru mai multe state sau în mai multe state 31
2.7. Înfiinţarea de oficii consulare. Consimţământul statului de reşedinţă 33
2.8. Personalul oficiilor consulare 37
CAPITOLUL III. PRIVILEGII ȘI IMUNITĂȚI CONSULARE 43
3.1. Drepturi, facilităţi, privilegii si imunităţi; temeiul acordării lor 43
3.2. Titularii imunităţilor şi privilegiilor 46
3.3. Fundamentarea imunităţilor şi privilegiilor consulare 47
3.4. Obligaţia generală a statului de reşedinţă de a acorda înlesniri şi a lua măsurile necesare pentru desfăşurarea activităţii consulare 50
3.5. Drepturile, facilităţile, privilegiile şi imunităţile privind oficiile consulare 52
3.5.1. Inviolabilitatea localurilor (sediului), a bunurilor consulare şi a reşedinţei consulului 52
3.5.2. Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare 58
3.5.3. Scutirea fiscală a localurilor oficiilor consulare 60
3.5.4. Libertatea de deplasare 62
3.5.5. Libertatea de comunicare 63
3.5.6. Comunicarea cu autorităţile statului de reşedinţă 66
3.5.7. Comunicarea oficiului consular cu cetăţenii statului trimiţător 69
3.5.8. Folosirea drapelului şi a stemei naţionale 73
3.5.9. Încasarea de sume cu titlu de drepturi şi taxe consulare 74
3.6. Procurarea localurilor consulare şi a locuinţelor pentru personalul oficiului consular 75
CONCLUZII 77
BIBLIOGRAFIE 79

Introducerea lucrării de licență Oficiile consulare. Imunitățile și privilegiile consulare

Relaţiile dintre state fie că este vorba despre relaţiile diplomatice, despre cele consulare, economice, culturale, militare sau de altă natură, reprezintă un datum efectiv, fiind omniprezente în zilele noastre; ele constituie componenta cu o nouă pondere a realităţilor contemporane, astfel că nu există nici un singur stat şi nici nu s-ar putea concepe altfel, care să nu întreţină raporturi cu alte state ori să stea în afara arenei internaţionale; prezenţa şi personalitatea juridică pe care o are se materializează tocmai în această manifestare, de stabilire şi întreţinere de relaţii. Pentru fiecare categorie de relaţii interstatale, există mecanismul adecvat – misiunea diplomatică, consulatul, reprezentanţa, delegaţiile ş.a. Prezenţa noilor actori ai vieţii internaţionale – organizaţiile internaţionale -, a potenţat şi mai mult, fenomenul la care suntem contemporani – rețeaua de raporturi în cele mai diferite domenii: extinderea-multiplicarea, diversificarea şi complicarea, o generalizare a relaţiilor între membrii comunităţii internaţionale – care sunt statele şi structurile create de ele. În cadrul interdependenţei şi al globalizării, statele se sprijină între ele şi depind din ce în ce mai mult, unul de altul, iar familia naţiunilor a devenit şi mai strânsă; înţelegerea şi conlucrarea între ele constituie un imperativ, iar colaborarea pentru soluţionarea marilor probleme cu care sunt confruntate, rămâne fără alternativă.

O asemenea conexiune de lumi, activităţi, mentalităţi şi idealuri, generalizată şi influenţată de interdependenţele care ne-au cuprins pe toţi şi de la care nu ne putem sustrage, presupune, în mod inexorabil, existenţa unor instituţii interstatale care se creează şi funcţionează după anumite reguli. Uniunea Europeană – reunire într-o structură unică şi fără precedent a celor 27 de state europene (în curând 28 prin aderarea Croației la 1 iulie 2013) – duce şi mai departe acest fenomen de amplificare şi adâncire a legăturilor interstatale şi interumane; integrarea europeană aduce elemente noi atât la nivel statal, cât şi la nivelul individului. Această gigantică construcţie instituţională – U.E. – Întruchipează un ansamblu închegat de mecanisme ale U.E. împreună cu cele ale statelor membre, raporturi între instituţiile europene pe de o parte şi statele membre, inclusiv instituţiile şi cetăţenii lor, pe de altă parte şi care funcţionează după reguli noi – regulile comunitar-europene; întrepătrunderile instituţionale şi închegarea care s-a produs între Uniune şi statele ei membre, au dus la includerea serviciilor diplomatice naţionale în cele ale U.E.- un adevărat minister de externe al acesteia. Dar prezenţa şi activitatea pe teritoriul unui stat – asupra căruia el este singurul care are jurisdicţie absolută şi exclusivă, a reprezentanţei unui alt stat, nu se poate concepe decât dacă există şi acordul acestuia; dacă prezenţa ca atare şi condiţiile în care acţiunile reprezentanţei (funcţiile misiunilor diplomatice şi funcţiile oficiilor consulare) se exercită sunt riguros determinate, i se conferă acesteia siguranţa deplină (statutul diplomatic de imunităţi şi privilegii) de care are nevoie spre a-şi desfăşura activitatea şi justifica menirea pe care o are. De aceea, există la nivel internaţional un set de reguli, după care se stabilesc şi se menţin relaţiile diplomatice şi consulare; pe plan instituţional, au fost create mecanismele corespunzătoare (misiunile diplomatice, oficiile consulare); pentru segmentul de relaţii dintre state şi organizaţii internaţionale, există misiunile (delegaţiile) care le reprezintă pe statele membre ş.a.m.d.

În acest context, aplicabilitatea pe care, în prezent, o au regulile diplomatice şi consulare (ca Drept internaţional pozitiv) s-a generalizat; întreaga comunitate internaţională se conduce după prevederile convenţiilor de codificare: la Convenţia din 1961 privind relaţiile diplomatice, participă 186 de state, iar la Convenţia din 1963 privind relaţiile consulare, 172 de state.

Dorința de a cunoaște și a stăpâni aceste reguli diplomatice și consulare a fost motivul pentru care am optat pentru această lucrare. Am structurat materialul în patru capitole. Primul capitol este unul introductiv și prezintă conceptul de drept consular, caracteristicile acestuia și unele aspecte istorice legate de istoricul consulatelor în România. Cel de-al doilea capitol abordează problema oficiilor consulare, a modului de înființare și prezintă elementele definitorii ale acestora. Cel de-al treilea capitol analizează imunitățile consulare din perspectiva celor două convenții amintite anterior. Ultimul capitol abordează tema privilegiilor consulare, a limitelor acestora și a modului de exercitare.

Bibliografia utilizată a fost una variată, incluzând atât autori români cum ar fi: Năstase Dan, Anghel Ion, Diaconu Ion, Victor Ponta, Mazilu Dumitru, Malița Mircea, Chebeleu Traian, etc dar și autori străini ca: Ahier, Philippe, Nicolson, Harold, Satow Ernest sau Salmon Jean. Desigur, din cadrul bibliografiei nu aveau cum să lipsească reglementările internaționale cu aplicabilitate în activitatea diplomatică și consulară.

Tagged with: , , ,