Lucrare de licență: Grupurile de interes economic

Cuprinsul lucrării de licență Grupurile de interes economic

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL 1 CONSIDERAŢII GENERALE 5
1.1. Grupurile de societăţi. Importanţă şi diversitate 5
1.2. Grupurile de Interes Economic 6
1.3. Cadrul juridic naţional 7
CAPITOLUL 2 NOŢIUNEA ŞI CARACTERISTICILE GRUPURILOR DE INTERES ECONOMIC 11
2.1. Definiţie şi caracteristici 11
2.2. Natura juridică a Grupurilor de Interes Economic 13
CAPITOLUL 3 CONSTITUIREA GRUPURILOR DE INTERES ECONOMIC 17
3.1. Actul constitutiv 17
3.2. Formalităţile constituirii şi publicitatea 21
3.3. Personalitatea juridică a Grupurilor de Interes Economic 30
CAPITOLUL 4 FUNCŢIONAREA GRUPURILOR DE INTERES ECONOMIC 33
4.1. Administratorii 33
4.2. Statutul membrilor 43
4.3. Adunarea generală a membrilor GIE 47
4.4. Controlul gestiunii GIE 49
CAPITOLUL 5 MODIFICAREA GRUPURILOR DE INTERES ECONOMIC 51
CONCLUZII 57
BIBLIOGRAFIE 60

Introducerea lucrării de licență Grupurile de interes economic

Societățile comerciale sunt principalii actori ai dreptului comercial și ai vieții economice din România.

Deși până în prezent nu s-a ajuns la o reglementare la nivelul unui cod distinct pentru instituția societăților comerciale, există totuși o reglementare unitară și general aplicabilă pentru toate societățile comerciale, în cadrul Legii nr. 31/1990, modificată continuu pe parcursul celor peste 20 de ani de la elaborarea ei, pentru a cuprinde reglementări cât mai moderne și armonizate legislației europene. Se poate spune, credem că niciun alt domeniu al dreptului comercial nu a fost supus cu mai multă putere presiunii evoluției economice și sociale și necesității armonizării cu legislația europeană, ca societatea comercială și, îndeosebi cea pe acțiuni.

În consecință, am elaborat prezenta lucrare pentru a corespunde și surprinde stadiul actual de evoluție a prevederilor legale din acest domeniu în continuă modernizare și adaptare la cerințele unei economii în căutarea unor soluții performanţe de organizare și progres.

S-a urmărit deci, introducerea ultimelor modificări legislative, destul de numeroase în această materie, lucrarea reflectând legislația în vigoare la nivelul anului 2012.

La elaborarea și denumirea lucrării de față am ținut seamă de unele tendințe și concepții doctrinare actuale din România și alte țări europene, care tind să impună o tratare de sine stătătoare pentru reglementările din domeniul societăților comerciale. Precizăm însă că, deși ne-am aliniat la aceste tendințe dreptul societăților comerciale nu poate constitui decât o parte componentă a ramurii dreptului comercial, care rămâne, alături de dreptul civil, parte integrantă a dreptului privat.

Ca urmare, studiul societăților comerciale nu poate, în concepția noastră, să nu se refere cel puțin tangențial și la unele instituții și principii de drept comercial de largă aplicabilitate, în special la unele aspecte practice rezultate din litigiile generate în legătură cu această materie.

Lucrarea a fost concepută ca o sinteză a vastei problematici a societăților comerciale, fără a se intra în unele amănunte și discuții teoretice aprofundate, limitându-se la nivelul unui curs universitar, destinat în primul rând studenților de la facultățile de drept sau cu caracter economic, care studiază dreptul comercial, dreptul afacerilor sau materia societăților comerciale.

Având în vedere însă interesul mai larg pentru instituția societăților comerciale, considerăm că această lucrare poate fi utilă de asemenea, pentru practicienii din domeniul dreptului comercial și pentru toți cei care, într-o formă sau alta, că asociați, administrator, cenzori etc., participă direct sau indirect la viața unei societăţi comerciale.

În lucrare este folosită o bogată bibliografie autohtonă și străină din care s-a prezentat o listă la final, pentru a permite celor interesați aprofundarea unor aspecte mai controversate.

Subiectul fiind unul analizat exhaustiv cu competență de autorii reputați în tratate și reviste de specialitate, încercarea de a clinti ceva din ceea ce s-a spus până acum sau de a mai adăuga ceva la patrimoniul științific deja acumulat în domeniu, ar putea să pară temerară. Nu mai puțin ea reprezintă experiența științifică incitantă de sub tentația căreia nu înțelegem să ne sustragem.

Tagged with: , , , ,