Lucrare de licență: Dreptul la muncă. Munca și caracteristicile ei

Cuprinsul lucrării de licență Dreptul la muncă. Munca și caracteristicile ei

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I. CAPITOLUL I. CARACTERISTICILE MUNCII 5
1.1. Piața muncii și rolul statului în reglementarea acesteia 5
1.2. Principiile dreptului muncii. Dreptul la muncă 8
1.3. Securitatea și sănătatea în muncă 14
1.4. Jurisdicția în muncă 17
CAPITOLUL II. DREPTUL MUNCII 20
2.1. Scurt istoric 20
2.2. Izvoarele dreptului muncii 21
2.3. Codul muncii. Domeniu de aplicare 22
2.4. Relația dintre dreptul muncii și alte ramuri de drept 22
CAPITOLUL III. DREPTUL COLECTIV AL MUNCII 25
3.1. Sindicatele 25
3.2. Organizațiile patronale 28
3.3. Dialogul social 31
3.4. Contractul colectiv de muncă 32
3.5. Conflictele de muncă 44
CAPITOL IV. DREPTUL INDIVIDUAL AL MUNCII 57
4.1. Formarea profesională 57
4.2. Contractul individual de muncă 61
CAPITOLUL V. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ 70
5.1. Răspunderea disciplinară 70
5.2. Răspunderea patrimonială 72
5.3. Răspunderea contravențională 73
5.4. Răspunderea penală 74
CONCLUZII ȘI PROPUNERI 77
BIBLIOGRAFIE 81

Extras din lucrarea de diplomă Dreptul la muncă. Munca și caracteristicile ei

Potrivit art. 1 lit. p din Legea dialogului social nr. 62/2011, conflictul colectiv de muncă este cel de muncă „ce intervine între angajaţi şi angajatori care are ca obiect începerea, desfăşurarea sau încheierea negocierilor privind contractele sau acordurile colective de muncă”.

Conflictele în discuţie sunt reglementate ca un drept al angajaţilor (art. 156 din Legea nr. 62/2011), ele putând avea loc pentru apărarea „intereselor colective cu caracter economic, profesional sau social” ale acestora (art. 158).[1] Interesele menţionate sunt consecinţa drep­turilor fundamentale ale salariaţilor şi anume: dreptul la muncă, dreptul la salariu, dreptul la odihnă, dreptul la asociere în sindicate, dreptul la condiţii de muncă corespunzătoare, dreptul la asigurări sociale sau securitate socială.

Atunci când aceste drepturi sunt nesocotite, pot fi apărate prin declanşarea unor con­flicte colective de muncă, inclusiv a grevei.

Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile legale, referindu-se la interesele profe­sionale cu caracter economic şi social ale salariaţilor, nu au în vedere o sferă mai restrânsă de interese decât cele enumerate de Constituţie, nefiind de conceput ca, în raporturile dintre salariaţi şi unitate, pot exista interese profesionale pure şi simple, fără caracter economic sau social în acelaşi timp[2].

Conflictele la care ne referim sunt colective întrucât privesc o colectivitate de angajaţi (salariaţi sau funcţionari publici, inclusiv cu statut special) şi un angajator, după caz, o colectivitate de angajatori.

Sunt de muncă deoarece au legătură cu negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă.



[1]     Art. 231 din Codul muncii prevede că „prin conflictele de muncă se înţelege conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă”.

O definiţie asemănătoare se găseşte şi în art. 1 lit. o din Legea nr. 62/2011, cu precizarea că acest text clasifică conflictele de muncă în colective şi individuale.

[2]     Decizia nr. 110/1995; Decizia nr. 20/1996 (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 11 aprilie 1996).

Tagged with: , , ,