Lucrare de licență: Declararea judecătorească a morții

Introducerea lucrării de diplomă

 

Declararea judecătorească a morţii este instituţia juridică şi, în timp, mijlocul juridic prin care se determină sfârşitul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice atunci când moartea acesteia nu poate fi constatată în mod direct, prin examinarea medicală a persoanei. Expresia „declararea judecătorească a morţii” este folosită în două sensuri: instituţie juridică, adică normele care formează sediul materiei; mijloc juridic de stabilire a încetării capacităţii de folosinţă, pentru ipoteza în care constatarea fizică, directă a morţii nu este posibilă.

Analiza instituţiei declarării judecătoreşti a morţii presupune observarea, în principal, a condiţiilor în care aceasta poate interveni, procedura de urmat şi efectele hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii. Din interpretarea dispoziţiilor legale rezultă că trebuie îndeplinite, cumulativ, trei condiţii de fond pentru a se putea declara moartea persoanei fizice: persoana să fie dispărută; să existe indicii că a încetat din viaţă; să fi trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă. Trebuie să observăm că nu orice lipsă a persoanei justifică trecerea la declararea judecătorească a morţii. Este necesar să fie vorba despre o dispariţie, calificată sub dublu aspect: pe de o parte, ea trebuie să aibă o durată minimă de 2 ani şi, pe de altă parte, trebuie să existe indicii că persoana nu ar mai fi în viaţă.

În raporturile de drept internaţional privat, declararea morţii şi stabilirea decesului sunt cârmuite de ultima lege naţională a persoanei dispărute. Dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea română (art. 2574 NCC). Legea naţională este, după caz: legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică; legea aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are şi de care este cel mai strâns legată, în special prin reşedinţa sa obişnuită, în cazul în care persoană are mai multe cetăţenii; legea statului unde are reşedinţa obişnuită, în cazul persoanei care nu are nicio cetăţenie sau în cazul refugiaţilor.

Cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundaţiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptăţeşte a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puţin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariţia.

Dacă ziua în care a intervenit împrejurarea când a avut loc dispariţia nu poate fi stabilită, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 49 alin. (2) din noul Cod civil.

Atunci când este sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie.

Am structurat această lucrare pe trei capitole. Primul capitol este unul introductiv în care este analizată capacitate de folosință a persoanei fizice. Cel de-al doilea capitol detaliază analiza din precedentul, abordând subiecte ca noțiunea capacității de folosință ori îngrădirile acesteia. În cel de-al treilea capitol este prezentată încetarea capacității de folosință a persoanei fizice. Capitolul analizează instituția declarării judecătorești a morții și a comorienților. Ultimul capitol este unul practic, prezentând jurisprudență în materie.

Cuprinsul lucrării de diplomă

 

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL 1. CAPACITATEA DE FOLOSINŢĂ A PERSOANEI FIZICE 5
1.1.Noţiune şi caractere juridice 5
CAPITOLUL 2. ÎNCEPUTUL CAPACITĂŢII DE FOLOSINŢĂ A PERSOANEI FIZICE 10
2.1. Noţiunea capacităţii de folosinţă 10
2.2. Îngrădirile capacităţii de folosinţă a persoanei fizice 30
CAPITOLUL 3. ÎNCETAREA CAPACITĂŢII DE FOLOSINŢĂ A PERSOANEI FIZICE 41
3.1. Reglementare 41
3.1.1. Reguli privind stabilirea datei morţii 42
3.2. Declararea judecătorească a morţii 45
3.2.1. Noţiune, clasificarea incapacităţilor de folosinţă 45
3.2.2. Procedura declarării judecătoreşti a morţii 50
3.2.3. Stabilirea datei morţii în hotărârea judecătorească şi rectificarea ei 52
3.2.4. Anularea hotărârii declarative de moarte 54
3.2.5. Efectele hotărârii declarative de moarte 58
3.3. Comorienţii 59
CAPITOLUL IV. JURISPRUDENȚĂ 61
4.1. Speță – Declararea judecătorească a morții 61
4.2. Speță – Comorienți 63
CONCLUZII 68
BIBLIOGRAFIЕ 70

 

Tagged with: , , , , ,