Lucrare de licență: Contractul individual de muncă

Cuprinsul lucrării de licență Contractul individual de muncă

INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I. CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ. ASPECTE GENERALE 6
1.1. Definiție și reglementare 6
1.2. Elementele contractului individual de muncă 7
1.3. Trăsăturile contractului individual de muncă 9
1.4. Contracte individuale speciale de muncă 13
1.4.1. Munca prin agent de muncă temporară 13
1.4.2. Contractul de ucenicie la locul de muncă 16
1.4.3. Contractul individual de muncă cu timp parţial 17
1.4.4. Contractul individual de muncă la domiciliu 18
1.5. Durata contractului individual de muncă 19
1.5.1. Încheierea contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată 19
1.5.2. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată 21
1.6. Conținut și clauze 22
1.6.1. Partea legală 22
1.6.2. Partea convenţională 23
1.6.3. Clauze importante ale contractului individual de muncă 23
CAPITOLUL II. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ 29
2.1. Aspecte introductive 29
2.2. Condiții 29
2.2.1. Capacitatea juridică a părţilor 29
2.2.2. Consimţământul părţilor 32
2.3. Obiectul şi cauza contractului individual de muncă 36
2.4. Forma şi înregistrarea contractului individual de muncă 38
2.4.1. Forma scrisă este forma impusă de lege 38
2.4.2. Formalitatea dublului exemplar 40
2.4.3. Înregistrarea contractului individual de muncă 40
CAPITOLUL III. DREPTURI ȘI OBLIGAȚII ALE PĂRȚILOR CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ 47
3.1. Obligativitatea contractului 47
3.2. Drepturi și obligații ale angajatorului 48
3.2.1. Drepturile angajatorilor reglementate prin dispoziţiile Codului muncii 48
3.2.2. Obligaţiile angajatorului 50
3.3. Drepturile şi obligaţiile salariaţilor 51
3.3.1. Drepturi ale salariaţilor 51
3.3.2. Obligaţiile salariaţilor 52
3.4. Salarizarea 54
3.5. Timpul de muncă și timpul de odihnă 57
CAPITOLUL IV. MODIFICAREA, SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ 60
4.1. Modificarea contractului individual de muncă 60
4.2. Suspendarea contractului individual de muncă 61
4.3. Încetarea contractului individual de muncă 62
CAPITOLUL V. JURISPRUDENȚĂ ÎN MATERIA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ. PLATA DREPTURILOR SALARIALE ÎN TEMEIUL CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ. STUDIU DE CAZ 64
CONCLUZII 71
BIBLIOGRAFIE 74

 

Extras din lucrarea de diplomă Contractul individual de muncă

Ca și noțiune, timpul de muncă reprezintă durată stabilită, dintr-o zi sau săptămână, în care este obligatorie prestarea muncii în cadrul contractului individual de muncă sau, altfel spus, „orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare” (art. 108 din Codul muncii).

Rezulta din cele ce preced ca în sintagmă, timpul de munca” intra nu numai timpul în care se prestează efectiv munca, ci şi cel în care salariatul se afla la dispoziţia angajatorului”. Este vorba, aşadar, de acele perioade în care acesta nu efectuează operaţiunile specifice muncii sale, nu lucrează, ci, de exemplu, aşteaptă sarcinile (ordinul) de serviciu, materia primă, marfa, clienţii, pacienţii, beneficiarii etc. Desigur că, şi aceasta este regulă pentru a fi vorba de timp de muncă, salariatul trebuie să fie prezent la locul său de muncă. Salariatul trebuie să fie în această perioadă prezent la locul de muncă, să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu sub autoritatea şefilor ierarhici, să nu-şi părăsească postul[1].

În dreptul european, „timpul de lucru” este acea perioadă de timp în care lucrătorul se află la dispoziţia angajatorului şi în exerciţiul activităţii sau funcţiei sale[2]. În această perioadă el nu dispune de libertatea de a se ocupa de problemele sale personale[3].

Rezultă din cele ce preced că în sintagma „timpul de muncă” intră nu numai timpul în care se prestează efectiv munca, ci şi cel în care salariatul „se află la dispoziţia angajatorului”. Este vorba, aşadar, de acele perioade în care acesta nu efectuează operaţiunile specifice muncii sale, nu lucrează, ci, de exemplu, aşteaptă sarcinile (ordinul) de serviciu, materia primă, marfa, clienţii, pacienţii, beneficiarii etc. Desigur că, şi aceasta este regulă pentru a fi vorba de timp de muncă, salariatul trebuie să fie prezent la locul său de muncă.[4]

Timpul de muncă nu trebuie confundat cu programul de lucru. Pe când timpul de muncă înseamnă numărul de ore pe zi ori săptămână în care este obligatorie desfăşurarea activităţii salariale, programul de lucru este reprezentat de orele între care se prestează munca zilnic, adică între momentul de începere a activităţii şi cel în care acesta se încheie. Stabilirea programului de lucru intră în competenţa angajatorului, însă ei trebuie să respecte dispoziţiile legale care prevăd şi limitează timpul de muncă.



[1] Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, Ediția a VI-a, Ed. Universul juridic, București, 2012

[2] A se vedea art. 2 pct. 1 din Directiva Consiliului şi a Parlamentului European din 4 noiembrie 2003 privind organizarea timpului de muncă (2003/88/CEE), în „Revista română de dreptul muncii” nr. 2/2004, p. 188-198

[3] Ion Traian Ştefănescu, op.cit., p. 523.

[4]Raluca Dimitriu, Consideraţii în legătură cu flexibilizarea timpului de muncă al salariaţilor în „Dreptul” nr. 7/2008, p. 123-125.

Tagged with: , ,