Lucrare de licență: Comportamentul simulat în procesul penal

Cuprinsul lucrării de diplomă

CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE 4
1.1. Considerații asupra problematicii comportamentului simulat 4
1.2. Cadrul procesual penal 8
1.3. Mijloacele tehnico – științifice în slujba ideilor de adevăr, dreptate și legalitate. 11
CAPITOLUL II. SCURT ISTORIC ASUPRA APARIȚIEI MIJLOACELOR TEHNICO-ȘTIINȚIFICE DE DETECȚIE A STRESULUI EMOTIONAL ÎN ASCULTAREA INVINUIȚILOR 14
2.1. Ascultarea de la artă către știință 14
2.2. Apariția Lie-Detectorului și utilizarea acestuia în procesul ascultării 19
2.3. Stadiul problemei în plan mondial 22
2.4. Mijloace tehnice de examinare 27
CAPITOLUL III – FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A UTILIZĂRII MIJLOACELOR DE DETECȚIE A STRESULUI EMOȚIONAL 29
3.1. Bazele științifice moderne ale biodetecției judiciare – Statutul științific. 29
3.2. Mecanismul psihologic al producerii stării emoționale 30
3.3. Negarea adevărului – conduita simulată – sursa a stresului emoțional 34
3.4. Indicatorii psihologici ai stresului psihic 36
CAPITOLUL IV. ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA TESTĂRII LA POLIGRAF. METODOLOGIA DE INVESTIGARE 38
4.1. Examinarea medicală a subiectului şi studiul cauzei şi a personalităţii subiectului examinat. 38
4.2. Discuţia individuală pre-test şi condiţiile desfăşurării examinării 39
4.3. Efectuarea testelor 41
4.4. Biodiagrama 44
4.5. Metode de testare 48
4.6. Raport de investigare a comportamentului simulat 51
CAPITOLUL V – ALTE MIJLOACE TEHNICO-ŞTIINŢIFICE DE DEPISTARE A COMPORTAMENTULUI SIMULAT 54
Secţiunea I – Constatarea stresului psihologic cu ajutorul Sonografului şi al detectorului de stres psihologic în voce 54
1.1. Fundamentul ştiinţific al stărilor emoţionale puse în evidenţă prin voce. 54
1.2. Mijloace tehnice de examinare. 56
1.3. Caracteristici care pun în evidenţă emoţia determinată de disimularea adevărului 57
1.4. Etapele examinării. 58
Secțiunea a II-a – Constatarea disimulării adevărului cu ajutorul aparatului pentru detectarea efectelor emoției asupra scrisului 59
2.1. Fundamentul științific al evidențierii stresului psihologic prin scris 59
2.2. Mijloace tehnice de examinare 62
2.3. Caracteristicile stabilite până în prezent care pun în evidenţă stresul psihologic 62
2.4. Etapele examinării 63
CAPITOLUL VI – CONCLUZIILE GENERALE ALE LUCRARII 65
BIBLIOGRAFIE 67

 

Introducerea lucrării de licență

Comportamentul poate fi definit ca totalitatea reacţiilor specifice prin care subiectul uman reacţionează la stimulii externi, de ordin fizic sau social,  în încercarea de a răspunde situaţiilor noi cu care se confruntă. În anumite situaţii, însă, regulile impuse de societate pot fi neconforme cu convingerile persoanei sau cu sistemul propriu de valori al acesteia, cauzând dileme de comportament.

Conform profesorului Ioan Ciofu, în lucrarea „Comportamentul simulat”[1], în privinţa răspunsului comportamental se disting două modalităţi şi anume:

  • Comportamentul  aparent  („overt behavior”)[2]  care  include  manifestările exterioare ale persoanei, pe care cei din jur le pot observa direct, cum ar fi limbajul, gestica, mimica sau mişcarea corpului.
  • Comportamentul inaparent („covert behavior”)[3] include modificările interne, ce se manifestă indirect şi însoţesc procesele gândirii, emoţiei, limbajului. Printre acestea menționăm: modificările ritmului respirator, ale ritmului cardiac, a secreţiei salivare, intensificarea activităţii glandelor sudoripare, a compoziţiei chimice şi hormonale a sângelui, creşterea conductanţei electrice a pielii etc.

Cele două modalităţi comportamentale alternează, în sensul în care unui comportament de tip aparent îi corespund obligatoriu elemente de comportament inaparent, însă nu oricăror  manifestări  inaparente  le  corespund  manifestări  de  comportament  aparent.

O problemă des întâlnită în activitatea judiciară este cea a comportamentului simulat al persoanelor implicate în diferite cauze penale. În funcţie de situaţia în care se află o anumită persoană, în funcţie de interesul şi scopul urmărit, comportamentul obişnuit al acesteia poate lua forma unei conduite simulate.

Conduita sau comportamentul simulat reprezintă o încercare de a ascunde sau falsifica sensul unei realităţi. Astfel, simularea nu este o simplă eroare, ci se caracterizează prin intenţionalitate.  De asemenea, simularea este întotdeauna motivată, determinată de dorinţe şi  interese, fiind o modalitate de realizare facilă a scopului.  Acest tip de comportament apare în cele mai diferite situaţii: pentru disculpare, pentru a apăra pe cineva, din nevoia de protecţie, din dorinţa de răzbunare sau pentru a rezista presiunilor şi normelor coercitive ale comunităţii.

Simularea se realizează prin diferite strategii: inventare, exagerare, diminuare, adiţie, omisiune, substituire, transformare sau tăcere. Nu există limite fixe, imuabile, între adevăr şi falsitate, existând o permanentă interschimbabilitate. Cel care simulează operează după o logică elastică, pentru a-şi atinge cat mai repede scopul, folosindu-se de limbaj şi cunoscând foarte bine realitatea pe care îşi propune să o ascundă. Unitatea psiho-somatică a simulării oferă posibilitatea certă de investigare şi depistare a oricărui comportament simulat.

Una dintre formele de simulare (sau disimulare) foarte des întâlnite o constituie minciuna, atunci când este comunicată prin limbaj. Jean-Jaques Rousseau comenta definiţia în felul următor: „a minţi înseamnă a ascunde un adevăr ce trebuie dat în vileag”, afirmând totodată că trecerea sub tăcere a acestor adevăruri pe care nu ai obligaţia de a le face cunoscute nu înseamnă „a minţi”.

Sinceritatea este determinată de norme morale ce nu reprezintă întotdeauna o realitate psihologică. Din punct de vedere psihofiziologic, detectarea simulării poate fi studiată şi este analizată uneori în aspectele ei mai grave, infracţionale, cât şi, mai ales, în laborator, – fără a fi interesaţi de doza de justificare a celor implicaţi sau de caracterul oarecum artificial în care sunt induşi subiecţii de experienţă.

Prin simulare, oamenii caută să-i convingă pe cei din jur de poziţia pe care şi-o expun aparent. La anxioşi, de exemplu, se observă adesea tăinuirea adevăratului motiv de anxietate. Simularea îmbracă în exterior intenţia de inducere în eroare prin trei procedee mascate:

  • printr-o atitudine raţionalizatoare în care individul încearcă să ofere raţiuni cât mai plauzibile pentru justificarea unor greşeli sau a unui comportament pe care singur îl bănuiesc a fi condamnabil;
  • alţii caută să-şi proiecteze atitudinile personale în contul altora;
  • inversul acestui tip de mascare o constituie identificarea, prin aceasta individul atribuindu-şi voit componente sau atitudini ale altor persoane.

Schema acestor procedee de mascare a motivelor reale, care sunt surse ale anxietăţii, aparţine lui Coleman (influenţa freudiană)[4].

Ca şi în minciună, în orice alt tip de simulare există un anumit grad de intenţionalitate în a înşela. Intenţia este acea caracteristică esenţială care deosebeşte o eroare de un fals. Simularea are, deci, o semnificaţie socială; o dată cu complicarea vieţii sociale, tipurile de simulare, unele mai mult, altele mai puţin justificate, devin tot mai numeroase şi, în general vorbind, nişte necesităţi.

Cazul simulării absolute, a falsificării voite a adevărului printr-o formă exprimată verbal – „minciuna” – cu ascunderea expresiilor aparente care ar putea-o demasca. Oricărui comportament aparent îi corespunde, cu necesitate aspectul lui inaparent. Ceea ce este fals este sensul imprimat de individ componentei oferite spre observaţie directă, adică sensul care trebuie atribuit, după intenţia sa, comportamentului aparent.

Comportamentul este, în fapt, inseparabil de formele sale de manifestare şi acţionează ca un tot. De aici şi posibilitatea cunoaşterii sigure a simulării comise. Inaparenţa în simulare este până la urmă nu numai ceea ce se încearcă a fi ascuns, ci produsul dintre inaparenţa care corespunde cu ceea ce este lăsat voit să se exteriorizeze şi inaparenţa care trebuie să rămână un secret personal.



[1] Ciofu, I., „Comportamentul simulat”, Ed. Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucureşti, 1974;

[2] Termenul de „overt behavior” initial apare în lucrările a mai multor autori: Ruch (1963), McGuigan (1966), Munn (1966), Skinner (1966);

[3] Termenul de covert behaviora fost utilizat de  McGuigan  şi Skinner (1966);

[4] Coleman,J.C., „Abnormal Psychology and Modern Life”, editia a 5-a, 1972;

Tagged with: , , , ,