Lucrare de licență: Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

Cuprinsul lucrării de licență Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE 7
1.1. Noţiunea de impozit şi elementele sale 7
1.2. Clasificarea impozitelor 10
1.3. Reglementarea juridică a impozitului pe venit în unele ţări dezvoltate 14
CAPITOLUL II. ELEMENTELE DEFINITORII ALE IMPOZITULUI PE VENIT ÎN ROMÂNIA 18
2.1. Definiţii 18
2.2. Subiecţii impozitului pe venit 20
2.3. Sfera de aplicare 20
2.4. Perioada impozabilă şi cotele de impunere 25
2.5. Natura juridică a impozitului pe venit 25
CAPITOLUL III. CATEGORII DE VENITURI SUPUSE IMPOZITULUI PE VENIT 27
3.1. Venituri din salarii 27
3.2. Venituri din activități independente 39
3.3. Venituri din cedarea folosinței bunurilor 47
3.4. Venituri din investiții 50
3.5. Venituri din pensii 51
3.6. Venituri din activități agricole 52
3.7. Venituri din premii și jocuri de noroc 55
3.8. Venituri din transferul proprietăților imobiliare 59
3.9. Venituri din alte surse 62
CAPITOLUL IV. ASPECTE FISCALE INTERNAŢIONALE 64
4.1. Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi independente 64
4.2. Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi dependente 65
4.3. Alte venituri ale persoanelor fizice nerezidente 65
4.4. Venituri obţinute din străinătate 66
CONCLUZII ȘI PROPUNERI 66
BIBLIOGRAFIE 67

 

Introducerea lucrării de licență Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

Apariția și evoluția taxelor și impozitelor pe teritoriul țării noastre se caracterizează ca fiind un proces complex si de durată ce a început cu destrămarea comunei primitive, apariția proprietății private și scindarea societății în clase sociale, dezvoltarea forțelor de producție și a relațiilor marfă – bani, apariția statului și crearea aparatului de stat destinat să rezolve diferențele dintre clase și să apere interesele celor mai puternici din punct de vedere economic.

Impozitul pe venit a fost reglementat pentru prima oară în țara noastră prin Legea nr. 661 din 22 februarie 1923 pentru unificarea contribuţiunilor directe şi pentru înfiinţarea impozitului pe venitul global. În această lege se prevedea „Contribuţiunile directe corespunzătoare celor de mai jos, acum existente în tot cuprinsul României, se înlocuiesc de la 1 Aprilie 1923, cu următoarele:

  • Impozitul pe veniturile proprietăţilor agricole,
  • Impozitul pe veniturile proprietăţilor clădite,
  • Impozitul pe veniturile valorilor mobiliare,
  • Impozitul pe veniturile comerciale şi industriale,
  • Impozitul pe salarii,
  • Impozitul pe veniturile din profesiuni şi ocupaţiuni neimpuse la celelalte impozite,
  • Impozitul progresiv pe venitul global.

Primele 6 impozite sunt obiective, ele lovind veniturile speciale, împărţite în 6 categorii, după originea şi tratamentul cari li se aplică, şi formând astfel 6 impozite elementare. Pe lângă aceste impozite se pot stabili impuneri adiţionale în folosul comunelor, judeţelor şi altor instituţiuni publice, în limitele prevăzute de aceasta lege. Ultimul impozit este subiectiv şi completează impunerea, lovind totalitatea veniturilor.”[1]

În ceea ce priveşte calitatea de contribuabili, legea dispunea că sunt supuse impozitelor elementare (adică primele 6 impozite) persoanele fizice sau juridice cărora le previn veniturile sus vizate, independent de naţionalitatea şi sediul lor. Persoanele impozabile la impozitul progresiv asupra venitului global sunt persoanele fizice şi anume:

  • Pentru toate veniturile lor din ţară şi din străinătate, orice locuitor al ţării, oricine are reşedinţa obişnuită în România mai mult de 6 luni într-un an, cum şi cetăţenii români care locuiesc în altă ţară. Dacă străinii cu reşedinţa în România sunt supuşi în altă ţară, unui impozit progresiv pe venitul global, similar celui de faţă, ei vor putea cere, până la o înţelegere cu Statele străine, ca veniturile impuse în străinătate să nu mai fie impuse în ţară decât pentru diferenţa dintre impozitul român şi cel străin.
  • Pentru veniturile ce trag din ţară, străinii, cari nu au nici domiciliul, nici reşedinţa obişnuită în România.

În ceea ce priveşte, impozitul pe veniturile proprietăţilor agricole, legea dispunea că sunt supuse unui impozit de „12 la sută pe numele proprietarilor, uzufructuarilor sau titularilor oricărui alt drept real de folosinţă, veniturile proprietăţilor funciare agricole sau celor asimilate lor, constatate conform prevederilor prezentei legi. Pentru veniturile proprietăţilor arendate impozitul este sporit la 14 la sută, afară de cele ce aparţin minorilor orfani, ori cele arendate obştilor sau cooperativelor locale de exploatare. Dacă contribuabilul locuiește în străinătate mai mult de 6 luni, în cursul unui an, impozitul va fi de 24 la sută, fără deosebirea de mai sus, afară de cazul când este trimis în calitate de funcţionar public, ori cu o însărcinare oficială, sau în cazul când şade acolo cel mult 6 ani, pentru studii universitare sau asimilate lor sau 2 ani pentru studii speciale. Aceasta sporire de cotă nu se aplică contribuabililor cari au o întindere de pământ până la 5 hectare inclusiv, cu domiciliul la aplicarea legii în ţări străine, decât după 3 ani de la această dată şi dacă până atunci nu se reîntorc în ţară”[2].

Relativ la impozitul pe veniturile proprietăţilor clădite, legea dispune că „sunt supuse unui impozit de 12 la sută pe numele proprietarilor, uzufructuarilor sau titularilor oricărui alt drept real de folosinţă, veniturile nete din proprietăţile clădite sau celor asimilate lor şi cari nu sunt prevăzute la cap. 1. Dacă contribuabilul locuiește în străinătate mai mult de 6 luni în cursul unui an, impozitul va fi de 20 la sută, afară de cazul când este trimis în calitate de funcţionar public ori cu o însărcinare oficială, sau în cazul când şade acolo cel mult 6 ani pentru studii universitare sau asimilate lor sau 2 ani pentru studii speciale cum şi dacă se află în condiţiunile prevăzute de art. 3, alin. IV. Fac parte din clădiri instalaţiunile mobiliare şi accesoriile cari devin imobile prin destinaţie. Se va ţine seama de excepţiunea prevăzută la art. 30 pentru stabilimentele proprii ale întreprinderilor industriale”[3].

Impozitul pe salarii se aplică asupra „veniturilor nete provenite din salarii, lefuri publice şi private, remuneraţii, gratificaţii sau din indemnizaţii de orice fel, participări la beneficii ale lucrătorilor şi funcţionarilor, pensiuni, cum şi din rente viagere mai mici de 25.000 lei anual, sunt supuse unui impozit conform prevederilor de mai jos, în cazul când aceste venituri se încasează periodic cu ora, cu ziua, săptămână, luna sau anul şi au caracter de continuitate. Cota impozitului este de: 4 la sută până la venitul de 4.000 lei lunar ori suma respectivă anuală, săptămânală, zilnică sau pe ora; 8 la sută pentru diferenţa ce trece de 4.000 lei lunar. Impozitul loveşte toate veniturile sus menţionate provenite din România de către oricine s-ar încasa, afară de lista civilă, cum şi cele luate din altă ţară de către orice locuitor al ţării”[4].

Legea de mai sus este reprezentativă pentru coerenţa legislativă existentă în materie fiscală şi pentru tehnicitatea desăvârşită existentă în această materie. Spre deosebire de legile care vor urma, legea în cauză stabileşte atât impozitele cât şi natura acestora (subiective sau obiective), după cum stabileşte şi categoriile de impozite în raport de baza impozabilă aplicabilă fiecăruia. Nu în ultimul rând trebuie menţionat şi faptul că este prima lege care cuprinde ipoteza impozitului pe venitul global, acesta aplicându-se asupra veniturilor care nu se încadrează în nici un fel în categoria veniturilor impozabile sub celelalte 6 categorii de impozite.

Prin comparaţie, Decretul nr. 153 din 11 mai 1954 privitor la impozitul pe veniturile populaţiei[5]enumeră categoriile de persoane supuse impozitului pe venit, respectiv: „muncitorii, funcţionarii, oamenii de litere, artă şi ştiinţă, liber profesioniştii, meseriaşii, cărăuşii, comercianţii, persoanele care realizează venituri în oraşe din închirierea imobilelor sau a altor bunuri ori din surse agricole, proprietarii de mori sau de alte întreprinderi, precum şi orice alte persoane care realizează venituri pe teritoriul Republicii Populare Române”[6]. În acelaşi sens, Decretul nr. 650 din 26 iulie 1968 privind modificarea unor dispoziţii referitoare la impozitul pe veniturile populaţiei[7] vorbeşte în Expunerea de motive despre faptul că „Veniturile liber-profesioniștilor, meseriaşilor, cărăuşilor şi ale altor persoane care realizează venituri din activităţi lucrative au fost impuse prin Decretul nr. 153/1954 privitor la impozitul pe veniturile populaţiei, cu cote diferenţiate. Diferenţierea impozitării veniturilor pe cele trei categorii de contribuabili a avut drept scop îngrădirea şi lichidarea activităţilor cu caracter speculativ sau care foloseau munca salariată. în prezent, cei care activează pe cont propriu realizează venituri din muncă, nemaifiind justificată impunerea diferenţiată pe cele trei categorii. în acest sens, se consideră justificată aplicarea unui singur impozit progresiv pentru toate aceste feluri de venituri, ale cărui cote minime să fie de 10% (în loc de 5%, 10% şi 15%) şi maxime de 45% (în loc de 50%, 60% şi 70%). Întrucât, potrivit art. 26 din Decretul nr. 153/1954, normele de venit stabilite de Ministerul Finanţelor înainte de începutul anului de impunere nu pot fi ulterior modificate, se impune abrogarea prevederilor respective, pentru a se crea astfel posibilitatea ca încă în cursul acestui an normele să fie aduse la nivelul veniturilor efectiv realizate de diversele grupe de contribuabili.”[8]

După cum se poate observa din cele prezentate, impozitul pe venit în țara noastră are o tradiție de aproape 90 de ani. Importanța acestui impozit a crescut odată cu modernizarea statului român contribuind astăzi într-un procent important la bugetul național. Aceste aspecte sunt cele care au stat la baza motivației alegerii acestei lucrări de licență. Materialul este structurat pe patru capitole. Primul capitol este de fapt o trecere în revistă a aspectelor teoretice legate de impozite. Cel de-al doilea capitol analizează elementele definitorii ale impozitelor pe venit din România. Capitolul trei este dedicat prezentării categoriilor de venit supuse impozitului pe venit. Ultimul capitol surprinde unele aspecte internaționale ale impozitului pe venit.



[1] Legea nr. 661 din 22 februarie 1923 pentru unificarea contribuţiunilor directe şi pentru înfiinţarea impozitului pe venitul global.

[2] Legea nr. 661 din 22 februarie 1923 pentru unificarea contribuţiunilor directe şi pentru înfiinţarea impozitului pe venitul global.

[3] Idem.

[4] Legea nr. 661 din 22 februarie 1923 pentru unificarea contribuţiunilor directe şi pentru înfiinţarea impozitului pe venitul global.

[5]  Publicat in B.Of. nr. 22 din 11 mai 1954.

[6] Decretul nr. 153 din 11 mai 1954 privitor la impozitul pe veniturile populaţiei

[7]  Publicat in B.Of. nr. 103 din 26 iulie 1968.

[8] Decretul nr. 650 din 26 iulie 1968 privind modificarea unor dispoziţii referitoare la impozitul pe veniturile populaţiei

Tagged with: , , ,