Lucrare de licență: Aplicarea dreptului european al mediului în dreptul românesc

Cuprinsul lucrării de diplomă Aplicarea dreptului european al mediului în dreptul românesc

Aplicarea dreptului european al mediului în dreptul românesc

INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I. NOŢIUNEA, TRĂSĂTURILE DEFINITORII ŞI DEFINIŢIA DREPTULUI MEDIULUI 6
1.1. Dreptul mediului – Ramură relativ nouă a dreptului 6
1.2. Dimensiuni şi particularităţi 7
1.3. Trăsături definitorii 9
1.3.1. Obiectul dreptului mediului 9
1.3.2. Metoda de reglementare 17
1.3.3. Caracterul normelor juridice 18
1.3.4. Calitatea subiectelor raporturilor juridice 19
1.3.5. Dreptul mediului – un drept de finalitate 20
1.3.6. Un drept de sinteză 20
1.4. De la dreptul individului la dreptul speciei 20
1.5. Evoluții ale dreptului mediului 21
CAPITOLUL II. EVOLUŢIA ŞI STRUCTURAREA REGLEMENTĂRILOR UE ÎN DOMENIUL MEDIULUI 27
2.1. Evoluţia prevederilor tratatelor comunitare privind mediul 27
2.2. Tratatul de la Lisabona şi implicaţiile sale asupra acţiunii UE în materie de mediu 31
2.2.1. Continuarea procesului de „înverzire” a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene 31
2.2.2. Evoluţii la nivelul politicii şi reglementărilor de mediu 32
2.2.3. O bază juridică pentru acţiunea comunitară în domeniul schimbărilor climatice 33
2.2.4. Alte prevederi ale Tratatului de la Lisabona cu consecinţe pentru domeniul mediului 34
2.2.5. Mediul în Carta drepturilor fundamentale a UE 36
2.2.6. Raporturile cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului 36
CAPITOLUL III. APLICAREA DREPTULUI EUROPEAN ÎN ROMÂNIA 38
3.1. Legislația română privind conservarea mediului ambiant: apariție, dezvoltare și actualitate 38
3.2. Dezvoltarea dreptului mediului în perspectiva aderării României la UE 50
3.3. Perspectivele unui Cod al mediului 53
CONCLUZII 56
BIBLIOGRAFIE 67

Introducerea lucrării de diplomă Aplicarea dreptului european al mediului în dreptul românesc

Motivația alegerii acestei teme a plecat de la convingerea România are nevoie de un cadru juridic flexibil și eficient în domeniul protecției mediului înconjurător. Existenţa unor probleme care privesc întreaga planetă şi a căror soluţionare corespunzătoare interesează toate ţările, reprezintă o realitate necontestabilă. Sub raportul conţinutului, în Uniunea Europeană – de la opinia publică şi până la factorii de decizie – a dobândit reprezentarea clară asupra problemelor multiple şi complexe pe care le ridică astăzi raporturile omului cu mediul înconjurător, a importanţei resurselor naturale pentru viaţa şi bunăstarea popoarelor şi a faptului că acestea nu mai sunt inepuizabile[1]. A devenit din ce în ce mai evident faptul că activităţile umane au profunde repercusiuni asupra naturii şi a bogăţiilor sale, mai ales în condiţiile în care influenţele omului asupra mediului înconjurător sunt din ce în ce mai mari ca urmare a creşterii populaţiei, a aglomeraţiilor umane şi dezvoltării industriilor şi tehnologiilor. Această viziune globală asupra planetei a condus la numeroase constatări neliniştitoare şi la atitudini imediate.

Receptarea problematicii environmentale la nivelul tratatelor comunitare constitutive a avut loc relativ târziu şi în mod limitat; astfel, dacă Tratatul de la Roma din 21 martie 1957 ignora subiectul, principiul unei acţiuni a Comunităţii în domeniul mediului avea să fie acceptat prin Declaraţia şefilor de stat şi de guvern ale ţărilor membre din 19-20 octombrie 1972 la câteva luni după şi sub influenţa hotărârilor primului summit ecologic (Stockholm, iunie 1972), care a impus problema environmentală pe scena internaţională. A mai trebuit să treacă însă încă 4 ani pentru ca „mutaţia verde” să se producă şi în planul dreptului comunitar primar, prin Actul unic european (1986), care a integrat tema mediului în Tratatul CEE; modificările lui ulterioare au privit, în mod corespunzător, într-o oarecare măsură, şi domeniul environmental. Totodată, s-a dezvoltat un drept derivat şi o politică specială în materie. Aşa se face că, în prezent, dreptul UE al mediului cuprinde peste 230 de texte, în covârşitoarea lor majoritate directive (mai bine de 95%), corpus juridic ce reprezintă circa 40% din dreptul UE şi care se află la originea a peste 80% din reglementările naţionale de profi[2]l.

Fără a aduce un progres major în materie, Tratatul de la Lisabona continuă abordarea anterioară asupra problematicii de mediu, adaugă la obiectivele prioritare lupta împotriva schimbărilor climatice în conexiune cu politica energetică, iar asupra domeniului se răsfrâng în mod necesar toate celelalte modificări aduse construcţiei UE.

Deşi în ultimul deceniu al secolului trecut în România s-a dezvoltat o întreagă strategie de protejare a mediului înconjurător – adoptarea legislaţiei pentru protecţia mediului înconjurător, derularea unor proiecte de prezervare şi ocrotire a mediului natural cu ajutorul unor fonduri extrabugetare, implementarea unor programe de dezvoltare durabilă, chiar şi proiecte educaţionale etc. – dar toate s-au realizat fără a se baza pe o etică ecologică autohtonă, ci doar prin implementarea normelor specifice Uniunii Europene.



[1] Duțu Mircea, Dreptul mediului, ed. a III-a, ed. CH Beck, București, 2010, p. 20.

[2] Ţăgorean Petru, Protecţia factorilor de mediu în cadrul Uniunii Europene, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, Bucureşti, 2008, p. 110.

Tagged with: , , ,