Lucrare de diplomă: Unitatea legală de infracțiune

Cuprinsul lucrării de licență Unitatea legală de infracțiune

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNEA ȘI UNITATEA DE INFRACȚIUNE 5
Secțiunea I. Natura juridică și definiția infracțiunii 5
Secțiunea II. Conținutul infracțiunii 10
Secțiunea III. Noțiunea de unitate de infracțiune 12
Secțiunea IV. Formele unității de infracțiune 14
Secțiunea V. Unitatea naturală de infracţiune şi unitatea legală de infracţiune 14
CAPITOLUL II. LEGEA APLICABILĂ DIN PUNCT DE VEDERE AL TIMPULUI 24
Secțiunea I. Preliminarii 24
Secțiunea II. Principiul activității legii penale 28
Secțiunea III. Extraactivitatea legii penale și aplicarea legii penale mai favorabile 29
Secțiunea IV. Aplicarea legii penale temporare 31
CAPITOLUL III. UNITATEA LEGALĂ DE INFRACȚIUNE 34
Secțiunea I. Noțiune 34
Secțiunea II. Formele unității legale de infracțiune 34
2.1. Infracțiunea continuată 35
2.2. Infracțiunea complexă 41
2.3. Infracțiunea de obicei 45
2.4. Infracțiunea progresivă 46
Secțiunea III. Analiza comparativă a infracțiunii continuate în raport cu infracțiunea complexă 48
Secțiunea IV. Analiza comparativă a infracțiunii complexe în raport cu infracțiunea de obicei 62
CONCLUZII 69
BIBLIOGRAFIE 72

Introducerea lucrării de licență Unitatea legală de infracțiune

 

Unitatea legală de infracțiune este opera legiuitorului penal care creează conținutul unei singure infracțiuni prin reunirea a două sau mai multe acțiuni sau inacțiuni ce au, de regulă, relevanță penală proprie, reunire ce are loc datorită legăturilor sub aspect subiectiv şi/său obiectiv prezente între acestea.

Unitatea legală se manifestă sub patru forme: infracțiunea continuată şi infracțiunea complexă – consacrate în partea generală a Codului penal – infracțiunea de obicei şi infracțiunea progresivă – forme care, fără a fi definite expres şi consacrate prin norme generale, îşi găsesc consacrare prin dispozițiile părții speciale a Codului penal.

Pluralitatea de acțiuni/inacțiuni este evidentă în cazul infracțiunii continuate şi al infracțiunii complexe, fiecare acțiune în parte putând constitui o infracțiune de sine stătătoare. Prin intervenția legiuitorului, acestea îşi pierd autonomia, propria lor semnificație, reunirea prin lege configurând conținutul unei singure infracțiuni. Sub acest aspect, legiuitorul a înscris expres dispoziția potrivit căreia în cazul infracțiunii continuate şi al infracțiunii complexe nu există pluralitate de infracțiuni.

Am structurat această lucrare pe patru capitole. Primul capitol este unul generalist care analizează conceptul de infracțiune și cel de unitate de infracțiune. Unitatea de infracțiune reprezintă activitatea relevantă penal ce realizează conținutul unei singure fapte penale, definită în doctrină ca fiind acea activitate infracțională formată dintr-o singură acțiune sau inacțiune sau din mai multe acțiuni sau inacțiuni, ce decurg din natura faptei sau din voința legiuitorului, săvârşite de către o persoană în baza unui proces subiectiv unic, care întruneşte conținutul unei singure infracțiuni.

Cel de-al doilea capitol analizează legea aplicabilă din punct de vedere al timpului. Aplicarea legii penale în timp este guvernată de următoarele principii: activitatea legii penale, neretroactivitatea şi retroactivitatea legii penale, ultraactivitatea legii penale temporare şi principiul aplicării legii penale mai favorabile.

Al treilea capitol prezintă noțiunea de unitate legală de infracțiune și formele unității legale. Unitatea legală de infracţiune mai este denumită și unitate juridică și este o creație a voinței legiuitorului, care din motive de politică legislativă și pentru a ușura aplicarea acesteia, a reunit în conținutul aceleiași infracțiuni mai multe fapte distincte cărora le-a dat o denumire nouă.

Ultimul capitol prezintă elemente de jurisprudență în materia unității legale de infracțiune. În acest domeniu jurisprudența este bogată și vine să explice anumite lacune ale legiuitorului.

Tagged with: , , ,