Lucrare de diplomă: Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri

Cuprinsul lucrării de licență Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND PERCHEZIȚIA 5
1.1. Aspecte generale 5
1.2. Scopul și importanța percheziţiei 8
1.3. Reglementarea juridică a percheziţiei şi limitele acesteia 10
1.4. Clasificarea percheziţiei 13
CAPITOLUL II. ASPECTE PROCEDURALE PRIVIND PERCHEZIȚIA 15
2.1. Reguli tactice privind percheziția 15
2.2. Percheziţia corporală 25
2.2. Percheziţia domiciliara 27
2.2.1. Percheziţia în încăperi 27
2.2.2. Percheziţia în loc deschis 29
2.3. Fixarea rezultatelor percheziţiei şi măsurile ce se iau cu privire la obiectele ridicate 30
2.4. Psihologia percheziţionatului şi a persoanei care o face 31
CAPITOLUL III. RIDICAREA DE OBIECTE ȘI ÎNSCRISURI 36
3.1. Noţiunea şi reglementarea juridică 36
3.2. Particularităţi privind percheziția echipamentelor IT 37
3.3. Regulile ridicării de obiecte şi înscrisuri 44
3.4. Fixarea rezultatului ridicării de obiecte şi înscrisuri 46
CONCLUZII ȘI PROPUNERE DE LEGE FERENDA 50
BIBLIOGRAFIE 55

 

Introducerea lucrării de licență Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri

Percheziţia este o activitate tactică desfăşurată de către organele judiciare în scopul descoperirii şi ridicării obiectelor, documentelor sau a diferitelor valorii ce prezintă importanţă pentru cauza cercetată, precum şi în vederea descoperirii persoanelor care se ascund răspunderii penale. De asemenea, percheziţia mai are menirea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii.[1] Ca activitate tactică, percheziţia, pe de o parte, constituie un mijloc eficace în procesul descoperirii de obiecte, valori, înscrisuri de mare importanţă pentru evidenţierea vinovăţiei infractorului,[2] dar, pe de altă parte, ea reprezintă şi o imixtiune în drepturile cetăţenilor, o constrângere a persoanelor percheziţionate în exercitarea drepturilor lor de folosinţă a unor clădiri sau porţiuni de teren.[3] De aceea, înainte de a se hotărî asupra efectuării ei, organul judiciar trebuie să dispună de suficiente date referitoare la caracteristicile obiectelor, valorilor sau ale actelor căutate, despre însuşirile persoanelor urmărite, în legătură cu persoana care le deţine şi locul în care s-ar putea afla. Apoi, urmează să stabilească metodele tactice de efectuare propriu-zisă, mijloacele materiale de care are nevoie, timpul în limitele căruia să fie îndeplinită, persoanele participante, fără să piardă din vedere încadrarea întregii activităţi – de la început până la sfârşit – în limitele prevăzute de lege.

Determinat de natura infracţiunii şi de modul în care a fost comisă, prin percheziţie pot fi descoperite: obiectele corp-delict sau cele destinate săvârşirii de infracţiuni; obiectele ce constituie urme ale infracţiunii ori sunt purtătoare de urme; bunurile ori valorile de care victima a fost păgubită; persoanele care se sustrag răspunderii penale.[4]

După locul efectuării, percheziţia poate fi corporală, domiciliară, la locul de muncă şi în localurile deschise publicului.[5] Se mai cunoaşte o clasificare în: percheziţia persoanei, care poate fi a îmbrăcămintei şi corporală; percheziţia locului, care se cunoaşte sub două variante, a clădirilor şi a locurilor deschise.[6] Alţi autori mai fac distincţia între percheziţia primară şi repetată, individuală şi de grup.[7] Întrucât în majoritatea situaţiilor, percheziţia persoanei presupune atât examinarea corporală, cât şi a îmbrăcămintei, distincţia ei în două feluri nu o vedem necesară. După locul în care se înfăptuieşte, găsim potrivită clasificarea în: percheziţie în încăperi şi percheziţie în loc deschis, deoarece, indiferent de destinaţia încăperii în cauză, cercetarea se face prin aplicarea aceloraşi reguli tactice.

Actul procedural al percheziției este efectuat frecvent în practică, importanța sa în cadrul anchetei penale putând fi în unele cazuri covârșitoare. Acesta este și motivul pentru care am ales această temă de licență. Lucrarea am structurat-o în trei capitole. Primul este unul teoretic, analizând aspecte legate de scopul și importanța percheziției, reglementarea juridică a acesteia sau formele de clasificare.

Cel de-al doilea capitol conține aspecte practice, prezentând reguli tactice, tipuri de percheziție și modul de fixare a rezultatelor acesteia. Tot aici sunt analizate și unele aspecte psihologice.

Al treilea capitol tratează ridicarea de acte și obiecte. Este prezentată aici noțiunea și reglementarea juridică a ridicării, sunt analizate particularitățile legate de ridicarea de obiecte și înscrisuri utilizate în domeniul electronicii și sunt menționate regulile care guvernează această procedură.



[1]     S.A. Golunski (redactor), Criminalistica, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, pag. 301.

[2]     C. Aioniţoaie, I. Boţoc, în colectiv, Tactica criminalistică, M.I., S.E.C., Bucureşti, 1989, pag. 175.

[3]     I. Mircea, Criminalistică, ed. a II-a, ed. LuminaLex, București, 2010, p.298

[4]     C. Bulai, în colectiv, Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1975, pag. 236-237.

[5]     C. Aioniţoaie, I. Boţoc, în op. cit., pag. 179-181.

[6]     Cârjan L., Tratat de criminalistică, ed. Penguin Book, București, 2005, p. 489.

[7]     Colectiv, Tratat practic de criminalistică, vol. V, Editura Ministerului de Interne, București, 1984, p. 201.

Tagged with: , , ,