Lucrare de diplomă: Negocierea în contracte

Cuprinsul lucrării de licență Negocierea în contracte

NEGOCIEREA ÎN CONTRACTE

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I. CONTRACTUL CIVIL – SUBIECT AL NEGOCIERII 5
1.1. Noțiunea de contract civil 5
1.2. Declinul autonomiei de voinţă 6
1.3. Teorii ale contractului 9
1.4. Libertatea de a contracta şi de a stabili conţinutul contractului 12
1.5. Limitele libertăţii contractuale. Ordinea publică şi bunele moravuri 13
CAPITOLUL II. NEGOCIEREA. ASPECTE TEORETICE 19
2.1. Istoric al negocierii 19
2.2. Natura negocierii. Conceptul de negociere şi rolul acesteia 20
2.3. Clasificarea negocierii 22
2.4. Paşii unei negocieri. Teorii asupra fazelor şi etapelor negocierii 23
2.5. Negocierea şi natura ei multi-disciplinară. Domeniile în care se aplică 35
2.6. Particularități ale negocierii comerciale 36
CAPITOLUL III. UTILIZAREA MIJLOACELOR ALTERNATIVE DE SOLUȚIONARE A LITIGIILOR COMERCIALE ÎN CADRUL NEGOCIERII. MEDIEREA ȘI ARBITRAJUL 39
3.1. Medierea 39
3.1.1. Noțiune 39
3.1.2. Delimitare de alte instituții similare 40
3.1.3. Medierea în situaţii de neînţelegeri în cursul negocierilor 43
3.2. Arbitrajul 45
3.2.1. Noțiune 45
3.2.2. Arbitrajul în cadrul negocierii contractului 48
CONCLUZII 52
BIBLIOGRAFIE 54

Introducerea lucrării de diplomă Negocierea în contracte

Noul Cod Civil a adus modificări fundamentale contractelor. Pe de-o parte, au fost introduse elemente noi, care nu erau reglementate expres până acum – impreviziunea, anteprecontractul (ca să numim doar două), iar pe de altă parte, anumite concepte – clauza penală, răspunderea contractuală, încetarea contractului – au suferit schimbări substanţiale.

Încheierea contractului civil poate să aibă loc într-o manieră spontană (varianta simplă a achiziţiilor de consum alimentar, de exemplu), astfel încât, cu greu se poate determina o eventuală fază precontractuală, care de altfel s-ar putea să nici nu fi existat sau, în orice caz, să prezinte un interes juridic restrâns[1]. Dimpotrivă, există numeroase ipoteze în care, datorită intereselor în joc, negocierea precontractuală joacă un rol considerabil. De regulă, pe măsura creşterii complexităţii obiectului viitorului contract, creşte şi intensitatea negocierilor prealabile încheierii acestuia[2]. O asemenea distincţie este făcută chiar de legiuitor în art. 1182 alin. (1) C. civ., conform căruia: „Contractul se încheie prin negocierea lui de către părţi sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.” Adesea, faza negocierii contractului este una îndelungată, marcată de diverse acte preparatorii care prefigurează structura şi conţinutul viitorului contract.

O asemenea fază nu putea fi trecută cu vederea, acesta fiind și motivul alegerii acestei lucrări de licență. Faza precontractuală poate să presupună o progresie sau regresie în sensul realizării consensului contractual, în sensul că poate sau nu să ducă la încheierea unui contract. Indiferent de soluţia finală a acestei etape, ea se desfăşoară sub semnul libertăţii negocierilor care este consacrată expres de art. 1183 alin. (1) C. civ., conform căruia: „părţile au libertatea iniţierii, desfăşurării şi ruperii negocierilor şi nu pot fi ţinute răspunzătoare pentru eşecul acestora.” Conturul libertăţii contractuale este dat de dreptul părţilor de a-şi alege singure partenerii de negociere, de a întrerupe dezbaterile precontractuale când consideră oportun, de a le relua sau de a-şi exprima refuzul încheierii contractului în urma epuizării negocierilor[3]. Limitele libertăţii precontractuale sunt date însă de existenţa anumitor obligaţii legale sau convenţionale, explicite sau implicite.

În sfârşit, din punct de vedere cronologic, momentul încetării fazei precontractuale este cel al realizării acordului de voinţe. Importanţa acestei etape este semnificativă sub multe aspecte şi pentru desfăşurarea fazei contractuale”. Între altele, în faza negocierilor se regăsesc elementele unui posibil viciu de consimţământ, ca şi elementele unei posibile interpretări a contractului în funcţie de instrumentele utilizate în faza precontractuală[4]. Noul Cod Civil prevede faptul că părţile sunt obligate a respecta principiul bunei-credinţe în negocieri. Iniţierea negocierilor sau întreruperea negocierilor contrar bunei-credinţe se va sancţiona prin obligarea părţii la plată de daune-interese.



[1] Ipoteza contractelor „de masă” în care elementul negociere lipseşte. Este vorba de contractele de adeziune a căror trăsătură fundamentală o constituie lipsa negocierii (încheierea contractelor se poate face într-o manieră netradiţională, dar devenită deja tipică, de la utilizarea automatelor de produse alimentare sau altor produse şi achiziţionarea produselor de consum într-un magazin, până la un simplu click prin care se încheie un contract electronic fără vreo negociere prealabilă, prin simpla acceptare a condiţiilor generale de contractare ale vânzătorului sau furnizorului de servicii). A se vedea, în acest sens, Liviu Pop, Tratat elementar de drept civil, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 90.

[2] Liviu Pop, Tratat de drept civil, vol. II. Contractul, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p.203.

[3]     Liviu Pop, op.cit., p. 204.

[4]     Interpretarea prin apelul la documente extracontractuale este frecventă. Poate fi vorba de cercetarea acordurilor survenite între părţi în faza precontractuală şi care pot să lămurească adesea voinţa reală a părţilor sau de alte documente utilizate în aceeaşi etapă, de tipul condiţiilor generale de contractare furnizate de una dintre părţi, scrisorile de intenţie, angajamentele de onoare etc.

Tagged with: , , ,