Lucrare de diplomă: Logică și interpretare în drept

Cuprinsul lucrării de licență Logică și interpretare în drept

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I 5
LOGICA JURIDICĂ 5
1.1. Logică şi logică juridică 5
1.2. Universul logicii 8
1.3. Particularităţile sub-universului logicii juridice 13
CAPITOLUL II 22
LIMBAJ ŞI COMUNICARE ÎN LOGICA JURIDICĂ 22
2.1. Analiza semiotică a limbajului şi a terminologiei aferente 22
2.2. Limbajul domeniului juridic 27
2.3. Limbajul și tehnica juridică 29
2.3.1. Noţiunea tehnicii juridice 29
2.3.2. Tehnica elaborării actelor normative. Elemente de limbaj 31
2.3.3. Procedee tehnice în interpretarea şi aplicarea normelor juridice 38
CAPITOLUL III 44
INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE 44
3.1. Aspecte generale 44
3.2. Noţiunea şi necesitatea interpretării normelor juridice 44
3.3. Interpretarea oficială 45
3.4. Interpretarea neoficială 46
3.5. Metodica interpretării normelor juridice 47
3.5.1. Interpretarea gramaticală 48
3.5.2. Interpretarea logică (raţionată) 50
3.5.3. Interpretarea istorică 51
3.5.4. Interpretarea sistematică 52
3.6. Analogia 52
CONCLUZII 54
BIBLIOGRAFIE 56

 

Extras din lucrarea de licență Logică și interpretare în drept

Afirmându-şi esenţa socială, dreptul se constituie ca principală modalitate organizatorică pentru societate. Dacă dreptul este cel care statuează asupra celor mai importante aspecte ale organizării în societate, dreptul nici nu doreşte şi nici nu ar putea să normeze totalitatea comportamentelor şi activităţilor. Logica și interpretarea dreptului sunt două domenii care s-au bucurat de o atenție sporită încă din antichitate, fiind considerate „barometrul măiestriei legiuitorului şi al tehnicităţii judecătorului” . Interpretarea dreptului a fost şi este prezentă în toate domeniile de activitate care se pe norme juridice.
Analiza de tip juridic realizată din privinţa logicii evidenţiază că toate fenomenele juridice sunt fenomene sociale. Totodată dreptul produce reverberaţii şi asupra altor comportamente sau conduite din societate. Astfel, sistemul relaţiilor ce se formează în societate reprezintă efectul reglementării prin intermediul diferitelor tipuri de norme, în bază şi pe baza cărora individul sau grupul social identifică şi realizează obiectivele propuse.
În general, toate tipurile de activitate umană sunt supuse – într-un fel sau altul – acţiunii de normare socială, în sensul că ele nu se pot desfăşura neorganizat, fără să se subordoneze unor scopuri sau criterii care-şi găsesc prefigurarea într-un sistem de principii, valori, idealuri şi de norme.
Ca reper principal pentru organizarea societăţii, juridicul asigură nu doar fundamentul acestei activităţi dar contribuie şi la realizarea configuraţiei celorlalte raporturi sociale. Organizarea societăţii prin intermediul dreptului se sprijină pe valorile consacrate de societate dintre care dreptul recunoaşte unele ca fiind valori juridice.
Dreptul evocă metamorfoza valorilor sociale în valori juridice, dar consacră totodată şi sistemul valorilor ce provin numai din sfera dreptului. Prin fenomenul juridic societatea realizează partea esenţială a organizării şi lasă, în acelaşi timp, câmp liber manifestării comportamentului social. Modul în care evoluează societatea precum şi percepţia de tip juridic a realităţii impune, ca prim pas, identificarea fenomenelor juridice, demarcaţie ce permite să stabilim nu doar domeniul de acţiune al Dreptului în societate dar şi corelaţiile care se manifestă între Drept şi alte sfere normative.
Juridicul desemnează acea regulă de drept care exprimă cel mai bine comportamentul subiectului de drept; prin intermediul juridicului se întruchipează logica relaţiilor din societate şi se reflectă diversitatea şi complexitatea sub care acestea se manifestă.
Vintilă Dongoroz a analizat şi a definit semnificaţia interpretării dreptului, precizând că: „Normele juridice au o substanţă reală, de aceea substanţa formală a normei (conţinutul abstract) îşi regăseşte replica în însăşi realitatea lucrurilor (în rerum naturam). Legea deci, nu este şi nu poate fi izolată de realitate, fiindcă ea plecând de la aceasta, este destinată să fie aplicată ei. Norma de drept nu este un cuvânt mort (vox mortua), ci un comandament activ, dinamic, viu, sub care pulsează realitatea. Or, din moment ce realitatea care provoacă aplicarea normei nu este decât aceeaşi realitate care a provocat crearea acelei norme, raţiunea ne spune că nu am putea interpreta suficient de corect norma fără a nu ţine seama şi de realităţile care au modelat substanţa sa formală (conţinutul abstract)” .
Scopul acestei lucrări de licență este acela de a studia noţiunile de logică și de interpretare în drept, pornind de la aspectele tradiţionale până la studiul noţiunii actuale, deoarece este cunoscut faptul că interpretarea în drept a făcut obiectul de studiu a nenumărate lucrări ştiinţifice. Sintagma „interpretare a dreptului” are două accepţiuni diferite: uneori, ea desemnează un simplu instrument al tehnicii judiciare. Este accepţia curentă. Ea „îmbracă şi rezumă atunci ansamblul formulelor admise, a regulilor recunoscute cu ajutorul cărora judecătorul aplică dreptul, şi operează reducerea cazurilor de speţă, la principiile generale ale legalităţii” . Interpretarea rămâne, în acest caz, o simplă disciplină tehnică, un manual cu ajutorul căruia judecătorul îşi va exercita meseria. În același timp, aceeaşi sintagmă îmbracă un sens mai larg şi mai cuprinzător: „Expresivă dintr-un punct de vedere mai larg decât cel al tehnicii utilitare, ea devine o funcţie socială” . În prima accepţiune, a spune dreptul, înseamnă a aplica legea; în a doua, înseamnă a concura la realizarea justiţiei. Primul caz analizează interpretarea în ceea ce este ea; al doilea o expune în ceea ce ar trebui să fie.

Tagged with: , , ,