Lucrare de diplomă: Izvoarele dreptului internațional public

Cuprinsul lucrării de licență Izvoarele dreptului internațional public

INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I. DREPTUL INTERNAȚIONAL PUBLIC 6
1.1. Definiţia dreptului internaţional 6
1.2. Trăsăturile caracteristice ale dreptului internaţional 8
1.3. Obiectul dreptului internaţional 11
CAPITOLUL II. SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL 20
1.1. Noţiunea de subiect al dreptului internaţional 20
2.2. Statul – subiect principal al raporturilor juridice internaţionale 22
2.3. Alte subiecte ale raporturilor juridice internaţionale 26
2.3.1. Naţiunile care luptă pentru eliberare 26
2.3.2. Organizaţiile internaţionale 27
2.3.3. Vaticanul 28
2.3.4. Persoana fizică în dreptul internaţional 28
CAPITOLUL III. IZVOARELE DREPTULUI INTERNAȚIONAL PUBLIC 30
3.1. Aspecte introductive 30
3.1.1. Concept 30
3.1.2. Cutuma internaţională 31
3.1.3. Principiile generale de drept 32
3.1.4. Izvoarele auxiliare 39
3.2. Noţiunea şi elementele caracteristice ale izvoarelor dreptului internaţional 40
3.2.1. Izvoarele dreptului internaţional în sens material 41
3.2.2. Izvoarele dreptului internaţional în sens formal 43
3.3. Izvoarele principale şi izvoarele subsidiare ale dreptului internaţional 43
3.3.1. Izvoarele principale ale dreptului internaţional 45
3.3.2. Izvoarele subsidiare ale dreptului internaţional 49
3.4. Codificarea dreptului internaţional 54
3.4.1. Codificarea oficială şi codificarea neoficială a dreptului internaţional 55
3.4.2. Codificarea dreptului internaţional prin congrese şi conferinţe internaţionale 56
3.4.3. Codificarea dreptului internaţional în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite 56
CONCLUZII 59
BIBLIOGRAFIE 63

Introducerea lucrării de licență Izvoarele dreptului internațional public

Societatea internaţională în ansamblul ei este alcătuită din state, care prin natura lor sunt purtătoare de suveranitate și care îşi asumă, în mod nemijlocit, anumite drepturi şi obligaţii în raporturile dintre ele. În societatea internaţională contemporană, țărilor li se alătură organizaţiile interguvernamentale, a căror capacitate de a-şi asuma drepturi şi obligaţii internaţionale decurge din voinţa statelor, ca şi anumite entităţi nestatale, cum ar fi popoarele sau mişcările de eliberare naţională, societăţile transnaţionale ori diferite organizaţii internaţionale neguvernamentale.

Importanța dreptului internațional public pentru societatea umană în ansamblul ei a fost rațiunea pentru care am încercat să abordez problema izvoarelor acestei categorii de drept. În filozofia dreptului, termenul de izvoare „formale” ale dreptului desemnează modalităţile specifice de exprimare a conţinutului unei norme de drept, spre deosebire de izvoarele „materiale”, care desemnează condiţiile sociale care duc la apariţia unor norme de drept şi care au caracter extrajuridic (spre ex. Opinia publică, conştiinţa colectivă, noţiunea de dreptate, solidaritatea socială, noţiunea de justiţie, convingerile juridice, diversele interdependenţe ş.a.). Izvoarele „formale” ale dreptului internaţional sunt deci mijloacele juridice prin care se exprimă normele acestui drept.

În dreptul intern, izvoarele normelor sunt determinate prin dispoziţiile Constituţiei şi a celorlalte legi care se adoptă pe baza acesteia, stabilindu-se astfel şi o anumită ierarhie între diversele izvoare ale normelor juridice. În dreptul internaţional, pentru identificarea izvoarelor („formale”), nu se poate apela la o asemenea determinare tocmai din cauza lipsei unor structuri de organe şi acte de origine constituţională.

Practica îndelungată a statelor şi interpretările ei doctrinare au condus la identificarea unei „liste”, a unei enumerări a mijloacelor prin care se exprimă normele de drept internaţional, deci a izvoarelor sale. Aceasta este conţinută într-un text, respectiv articolul 38 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, act internaţional la care sunt părţi toate statele membre ale ONU:

„1. Curtea (Internaţională de Justiţie, s.n.), a cărei misiune este de a soluţiona conform dreptului internaţional diferendele care îi sunt supuse, va aplica:

  • convenţiile internaţionale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu;
  • cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept;
  • principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;
  • sub rezerva dispoziţiilor art. 59, hotărârile judecătoreşti şi doctrina specialiştilor celor mai calificaţi în dreptul public ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept.”

În doctrina contemporană se aduc articolului 38 cel puţin două obiecţiuni:

  • unele din formulările sale sunt depăşite de evoluţia relaţiilor şi dreptului internaţional; (principiile generale de drept „recunoscute de naţiunile civilizate”)
  • „lista” pe care o conţine este susceptibilă de completări: unele acte adoptate în cadrul organizaţiilor internaţionale, în special rezoluţii ale Adunării Generale a ONU şi unele din actele unilaterale ale statelor.

Am structurat această lucrare pe trei capitole. Primul capitol este unul introductiv și abordează problematica dreptului internațional public, analizând noțiunea și prezentând principalele repere istorice.

Cel de-al doilea capitol prezintă subiectele dreptului internațional public, făcând și o analiză sumară a acestora.

Ultimul capitol abordează izvoarele dreptului internațional public într-o analiză detaliată a acestora. Sunt prezentate aici noţiunea şi sfera izvoarelor dreptului internaţional public, tratatul internaţional, cutuma internaţională, principiile generale de drept, principiile dreptului internaţional public, etc.

Tagged with: , ,