Lucrare de diplomă: Expertiza criminalistică a vocii

Cuprinsul lucrării de licență

INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I. EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ 6
1.1. Expertiza ca mijloc de probă în procesul jurisdicţional 6
1.1.1. Noțiune 6
1.1.2. Definiție, caracteristici, opinii doctrinare şi din practica instanţelor 7
1.1.3. Opinii privitoare la valoarea probantă a expertizelor criminalistice 9
1.2. Clasificarea expertizelor în raport de natura și specificul probei examinate 9
1.3. Efectuarea expertizelor, modalităţi de organizare a efectuării expertizelor criminalistice 11
1.4. Dispunerea efectuării expertizelor criminalistice 12
1.5. Identificarea tehnico – ştiinţifică şi expertiza criminalistică 13
1.6. Considerații generale privind expertiza criminalistică a vocii 14
1.6. Consideraţii generale privind expertiză criminalistică a vocii – opinie regăsită în literatură de specialitate 15
1.8. Metoda obiectivă de analiza privitoare la expertiza vocii 16
1.9. Considerații generale privitoare la identificarea persoanelor după voce 17
CAPITOLUL II. APARATUL FONORESPIRATOR – ORGAN ANATOMIC DE VORBIRE ŞI ROLUL SĂU LA INDIVIDUALIZAREA VORBITORULUI 20
2.1. Noţiuni privind anatomia, fiziologia şi fiziopatologia aparatului fonorespirator 20
2.2. Stabilirea genului de vorbitor 20
2.3. Elementele de natură anatomică, fiziologică şi fiziopatologică ce influenţează vocea 21
2.4. Noţiuni de formare a vocalelor şi consoanelor 23
CAPITOLUL III. EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A VOCII 27
3.1. Procedee specifice metodei romaneşti de expertiză criminalistică a vocii 27
3.2. Procedee de expertiză pentru stabilirea amprentei fonografice 29
3.3. Proceduri de expertiză pentru stabilirea genului persoanei a cărei voce se expertizează 30
3.1 Stabilirea la gen a persoanei cu ajutorul vocii 30
3.3.2 Stabilirea cu aproximaţie a vârstei persoanei în funcţie de voce 32
3.3.3. Etapele identificării persoanei în funcţie de voce 32
3.3.4. Caracteristicile generale și individuale ale vocii 34
3.5. Aspecte din doctrina și jurisprudență privind identificarea vorbitorului 36
3.4. Modalităţi de expertizarea a vocii deghizate şi examinarea vocii 37
3.4.1. Vocea deghizată prin interpunerea de obstacole între aparatul de vorbire şi microfon 37
3.4.2. Vocea deghizată prin obturarea cavităţii nazale 38
3.4.3. Vocea deghizată prin modificarea tonalităţii folosite 38
3.4.4. Vocea deghizată prin modificarea duratei de vorbire şi a intonaţiei folosite 39
3.4.5. Vocea deghizată prin vorbirea în şoaptă 40
3.5. Imitarea de voce 41
3.6. Prelevarea modelelor de voce pentru comparaţie 42
3.6.1. Înregistrarea textului corespunzător celui expertizat 42
3.6.2. Utilizarea aceloraşi mijloace de imprimare/limbaj/vocabular pentru expertizarea vocii 43
3.6.3. Înregistrarea vocii în condiţii asemănătoare/identice celor aparţinând pasajului expertizat 43
3.6.4. Înregistrarea modelului de voce cu respectarea modului de pronunţare ca şi în fonograma supusă expertizei 43
CAPITOLUL IV GENERALITĂŢI 45
4.1. Natura juridică, esenţa şi obiectivele expertizei criminalistice a vocii 45
4.2. Concept, funcţiune şi importanta expertizei în cadrul procesului jurisdicțional 46
4.3. Dispunerea şi efectuarea expertizei de către organele implicate în procesul de aflare a adevărului 46
4.4. Valoarea probantă a expertizei criminalistice a vocii şi vorbirii în practică 49
4.5. Aprecierea raportului de expertiză de către organele competente 50
4.6. Cadrul extrajudiciar al expertizării vocii 50
CONCLUZII 51
BIBLIOGRAFIE 53

 

Introducerea lucrării de licență

Identificarea unui individ după voce, înregistrată pe diferite suporturi, este una dintre metodele tehnico-ştiinţifice moderne, pe care știința Criminalisticii le pune în slujba stabilirii adevărului, a descoperirii autorului infracţiunii. Referitor la această nouă metodă, se impune precizarea că ea nu se restrânge numai la cazurile penale, putând fi folosită cu succes şi în cele civile, cum ar fi, de exemplu, procesele având ca obiect pretenţiile între persoane fizice, tăgada paternităţii, divorţul ş.a.[1].

Au trecut abia 54 de ani de la prima identificare a unei persoane după voce semnalată în anul 1958, în Germania, într-un caz de răpire a unui copil[2], cercetările intense efectuate de către experţii criminalişti, cu sprijinul specialiştilor în fonetică, au făcut ca noua metodă de identificare să fie privită de jurişti cu o anume încredere[3].

Eșafodajul științific al identificării sau stabilirii autenticităţii unei înregistrări este dat de individualitatea vocii şi vorbirii, determinată de diverse particularităţi anatomice şi fiziologice, permite individualizarea netă a unei persoane de o altă persoană, pe baza unor caracteristici de natură diferită, faţă de cele menţionate în secţiunile anterioare.

Pentru a putea iniţia un astfel de proces de identificare este necesară descoperirea de urme specifice, respectiv cele ce sunt denumite urme sonore ale vocii şi vorbirii, a căror existenţă este determinată de răspândirea pe scară din ce în ce mai largă a mijloacelor electronice de înregistrare fonică. Este de la sine înţeles că formarea acestor „urme” presupune funcţionarea unui mijloc de înregistrare în momentul săvârşirii faptei, ori a unuia dintre episoadele sale.

Examinarea criminalistică a urmelor sonore pentru identificarea persoanelor, inclusiv pentru constatarea unor împrejurări în care a fost săvârşită fapta, a devenit deci posibilă datorită punerii la punct a unor metode ştiinţifice, la care şi cercetătorii români au căutat să-şi aducă o contribuţie importantă[4].

Importanța pe care această metodă de identificare o poate avea în cadrul procesului penal a constituit motivația pentru care am ales această lucrare de licență. Materialul l-am structurat pe patru capitole. Primul capitol este unul general în care este analizată expertiza ca mijloc de probă. Aici este explicat conceptul de expertiză, se prezintă o clasificare a expertizelor în raport cu natura și specificul probei examinate și sunt enumerată o serie de elemente de tactică criminalistică referitoare la expertiză.

Cel de-al doilea capitol abordează conceptul de aparat fonorespirator și rolul acestuia în individualizarea vorbitorului. Sunt prezentate aici noțiuni anatomo-fiziologice specifice.

Al treilea capitol este focalizat strict pe tema lucrării. Sunt prezentate aici procedee specifice de expertiza criminalistică a vocii, procedee de expertiză pentru stabilirea amprentei fonografice, proceduri de expertiză pentru stabilirea genului  persoanei a cărei voce se expertizează, modalități de expertizarea a vocii deghizate și examinarea vocii și elemente tactice specifice în prelevarea modelelor de voce pentru comparație.

Ultimul capitol este unul cu implicații procedurale penale, fiind abordate aici aspecte legate de importanța expertizei criminalistice în cadrul procesului penal și valoarea probantă a expertizei criminalistice a vocii.



1 Ion Anghelescu, Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.23-24.

[2] E. Stancu, Tratat de criminalistică Ed. a V-a revăzută și adăugită, ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 128.

[3] Rezultate notabile privind identificarea după voce şi, în general, cercetări privind folosirea vocii şi vorbirii în investigaţiile criminalistice pot fi întâlnite după anul 1960. Dintre materialele publicate pe plan mondial, amintim, printre altele, L.G. Kersta, Les spectrogrammes vocaux, în Revue Internationale de Police Criminelle, nr. 188/1965, p.170; S.Miyoshi, La Phonetique appliquee ă l’enquete, în RIPC, nr.233/ 1969, p.275-280; H.R.Bald, S.F.Cooper, B.P.Dames, M.J.Pikett, K.N.Stevens, Identification of a Speaker Boy Speech Spectrograms, în Rev. Science et Vie, voi.166/1969 (după Emilian Stancu, op.cit., p. 198).

[4] Ion Anghelescu, Metodă de identificare a persoanelor după voce şi vorbire in limba română, CNST, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Brevet de Invenţie nr.5556/21.IV.1972.

Tagged with: , , ,