Lucrare de diplomă: Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale sub ordinea constituțională actuală

Cuprinsul lucrării Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale sub ordinea constituțională actuală

Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale sub ordinea constituțională actuală

INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I. CONCEPTUL DE DREPTURI ALE OMULUI 7
CAPITOLUL II. CONCEPTUL DE DREPTURI FUNDAMENTALE ALE CETĂȚENILOR 16
1.1. Noţiunea de drepturi fundamentale 16
1.2. Noţiunea de libertate 18
1.3. Natura juridică a drepturilor fundamentale 19
CAPITOLUL III. NOŢIUNEA DE ÎNDATORIRI FUNDAMENTALE 24
CAPITOLUL IV. INTERDEPENDENTA EXISTENŢA ÎNTRE REGLEMENTĂRILE INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE CU PRIVIRE LA DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI ŞI CETĂŢEANULUI ART. 20 ŞI ART. 148 DIN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI DIN ANUL 2003 27
CAPITOLUL V. CLASIFICAREA DREPTURILOR SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE 32
CAPITOLUL VI. PRINCIPIILE CONSTITUŢIONALE APLICABILE DREPTURILOR, LIBERTĂȚILOR ȘI ÎNDATORIRILOR FUNDAMENTALE ALE CETĂȚENILOR ROMÂNI 37
6.1. Universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale 37
6.2. Neretroactivitatea legii 38
6.3. Egalitatea în drepturi a cetăţenilor 39
6.4. Ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice exclusiv de către cetăţenii români domiciliaţi în România 40
6.5. Protecţia cetăţenilor romani în străinătate şi obligaţiile corelative ale acestora 41
6.6. Protecţia juridică în Romania a cetăţenilor străini şi a apatrizilor 41
6.7. Imposibilitatea extrădării sau expulzării cetăţenilor romani din Romania 42
6.8. Prioritatea reglementărilor internaţionale 43
6.9. Liberul acces la justiţie 46
6.10. Caracterul de excepţie al restrângerii unor drepturi sau libertăţi 47
CAPITOLUL VII. ASPECTE DIN JURISPRUDENȚA CURȚII CONSTITUȚIONALE A ROMÂNIEI ȘI CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI. 50
7.1. Jurisprudență CCR în materia respectării drepturilor omului. 50
7.2. Jurisprudență CEDO în materia respectării drepturilor omului 57
CONCLUZII ȘI PROPUNERI 60
BIBLIOGRAFIE 62

 

Introducerea lucrării Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale sub ordinea constituțională actuală

Drepturile, libertăţile și îndatoririle fundamentale sunt nu numai o realitate, ci şi o condiție a unei societăți democratice. Drepturile, libertăţile și îndatoririle fundamentale, cu multiplele lor ramificaţii şi implicaţii teoretice, dar mai ales practice, reprezintă un domeniu important în preocupările fiecărei țări precum şi în ale organizațiilor internaționale.

Studiile asupra drepturilor, libertăţilor și îndatoririlor fundamentale sunt o misiune permanenta îndeosebi a juriştilor, acestora revenindu-le în primul rând, misiunea de a analiza toate aspectele şi de a realiza sinteze. Cercetarea științifică trebuie să realizeze clarificările necesare (noţiunile, vocabularul folosit), să permită evidenţierea progreselor dar şi a rămânerilor în urmă, să ofere soluţii legislative care să permită o reală promovare a respectului pentru aceste drepturi şi desigur o eficienţă protecţie a lor.

Drepturile, libertăţile și îndatoririle fundamentale statuează la nivel normativ acele drepturi, libertăți și obligații ale omului pe care guvernanţii doresc să le garanteze; prin urmare forţa lor juridică şi garanţiile lor vor fi cele ale normei juridice prin care au fost consacrate. Prin urmare, drepturile fundamentale sunt, în egală măsură, atât garanţii obiective cât şi drepturi subiective, opozabile puterii statale şi protejând individul inclusiv în raporturile sale cu ceilalţi membri ai colectivităţii din care face parte. Consacrarea lor la nivel normativ constituţional, le asigura cea mai eficientă garantare juridică, întrucât astfel ele beneficiază atât de mecanismele de garantare a supremaţiei normelor constituţionale, cât şi de mecanismele juridice specifice protecţiei drepturilor subiective.

Studiile juridice şi practica în domeniul drepturilor, libertăţilor și îndatoririlor fundamentale ale omului au evoluat în timp. Primele acte prin care s-au legiferat drepturi fundamentale ale omului au existat în Anglia. Seria lor este deschisă de celebrul act constituţional din 1275 „Magna Charta Libertatum”[1], în care găsim rudimentar enunţate două drepturi fundamentale ale omului: principiul legalităţii şi interzicerea arestării arbitrare. Au urmat: The Petition of Rights[2] – 1628, Habeas Corpus Act[3] – 1679, Bill of Rights[4] – 1689. Aproape un secol mai târziu un alt document important este redactat – Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii din 14 iulie 1776, act care promovează doctrina dreptului natural: „toţi oamenii se nasc egali şi Creatorul lor îi investeşte cu anumite drepturi inalienabile, iar printre acestea se numără dreptul la viaţă, libertate şi fericire.” În august 1789 a fost adoptată Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului, axată aproape exclusiv pe drepturile civile şi politice[5].

Încă din cea de-a doua parte a secolului XIX-lea, în Europa se manifestă o mişcare socială tot mai largă pentru emancipare economică a unor pături ale societăţii defavorizate. Sub presiunea mişcărilor muncitoreşti, guvernanţii din tot mai multe ţări încep să facă concesii economice şi sociale clasei muncitoare sub forma acceptării revendicărilor sindicale ale acestora. După primul război mondial, sub influenţa progresului economic, dar şi ca răsplată naţională oferită supravieţuitorilor, în diferite constituţii, sunt proclamate anumite drepturi sociale şi economice: dreptul la muncă, la salarizare corespunzătoare, la concediu, la securitatea muncii. Acestea au reprezentat, de altfel, centrul de interes şi după încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale. Îndeosebi în doctrina marxistă s-a insistat foarte mult pe importanţa drepturilor cetăţeneşti.

După cel de-al doilea război mondial asistăm la dezvoltarea unei concepţii moderne cu privire la reglementarea internaţională a drepturilor omului. Încălcările condamnabile ale drepturilor omului în timpul războiului au determinat omenirea să adopte un sistem de norme care să prevină suferinţele cauzate de flagelul războiului, dar şi să asigure un sistem efectiv de protecţie a drepturilor care existau deja şi erau reglementate de Liga Naţiunilor. Astfel a fost adoptată Carta Naţiunilor Unite în scopul creării condiţiilor necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, a justiţiei şi a respectării obligaţiilor care decurg din tratatele internaţionale. Cel mai important moment din istoria codificării drepturilor fundamentale ale omului s-a petrecut la 10 decembrie 1948 (dată proclamată şi Ziua Internaţională a drepturilor omului), când Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”[6].

În ultimele decenii au fost semnate numeroase tratate, pacte, convenţii pe plan internaţional, în cadrul cărora demnitatea şi libertatea umană este apărată prin prevederea unor drepturi ce aparţin omului, precum şi prin protecţia şi garantarea acestora. Totodată sunt condamnate actele care afectează în orice fel fiinţa umană, care urmăresc degradarea fizică şi psihică a omului, care produc suferinţe fizice sau mentale.

Această lucrare de licență tratează în detaliu raportul dintre individ şi stat din perspectiva drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor fundamentale aşa cum apar ele definite şi reglementate în Constituția României modificată în anul 2003.



[1] Magna Carta Libertatum (sau Marea Cartă a Libertăților), în engleză: „The Great Charter”, este documentul emis în 1215 în Anglia, în timpul domniei regelui Ioan Fără de Țară. Prin această Cartă se urmărea îngrădirea puterii regelui în scopul eliminării abuzurilor comise de monarh sau de reprezentanții săi direcți, precum și garantarea unui număr de drepturi pentru toți cetățenii. În timp, Magna Carta s-a afirmat ca un element de bază a parlamentarismului englez.

[2] Petiţia Drepturilor (1628) este o petiţie trimisă de Parlament regelui Carol I în care erau prezentate o serie de încălcări ale legii. Petiţia a urmărit recunoaşterea a patru principii: să nu se perceapă impozite fără acordul Parlamentului, să nu mai existe condamnări la închisoare fără o motivaţie, să nu se mai încartiruiască soldaţii din simplul motiv că sunt supuşii regelui şi să nu se mai adopte nici o lege marţială pe timp de pace. Spre a putea primi în continuare subvenţii pentru politica sa, Carol a fost constrâns să accepte petiţia, dar ulterior i-a ignorat principiile.

[3] Lege votată de Parlamentul englez, în 1679, privind garantarea libertății individuale; era menită să îngrădească arestările și reținerea arbitrară a persoanei. Unele dintre prevederi (care se regăsesc în H.) au fost aplicate încă din sec. 13-14.

[4] Bill of Rights este numele colectiv pentru primele zece amendamente la Constituţia Statelor Unite care limitează puterea guvernului federal al SUA. Aceste restricţii proteja drepturile naturale ale libertăţii şi a proprietăţii , inclusiv libertatea de religie, vorbire, o presă liberă, libera întrunire, asociere şi de liber, precum şi dreptul de a păstra şi să poarte arme.

Au fost introduse de James Madison, la prima Congresul Statelor Unite în 1789 ca o serie de legislativ articole şi a intrat în vigoare amendamente constituţionale pe 15 decembrie 1791, prin procesul de ratificare de către trei pătrimi din numărul statelor.

Bill of Rights joacă un rol-cheie în legislaţia americană şi de guvern, şi rămâne un simbol vital al libertăţilor şi cultură a naţiunii. Una din primele paisprezece copii ale Bill of Rights este expusa public la Arhivele Nationale din Washington, DC .

[5] Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului a fost adoptată, în 26 august 1789, de Adunarea Naţională Franceză. Inspirată din Legea Drepturilor din Anglia (1689) şi Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite (1776), aceasta stabilea anumite drepturi şi libertăţi, punând bazele Franţei moderne. Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului a constituit un model pentru Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (ONU).

[6] Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția 217 A în cadrul delei de a III-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Printr-un act istoric, Adunarea le-a cerut tuturor țărilor membre să publice textul Declarației, care, după aceea, să fie „distribuit, expus, citit și comentat în școli și alte instituții de învățământ, fără deosebiri ținând de condiția politică a țărilor sau teritoriilor”. Pe parcursul acestui document drepturile universale ale omului sunt prezentate ca fiind un cod legal de comportament pentru promovarea conștiinței plenare și totodată reprezentări ale integrării, fiind cele care leagă particularul de universal.

Tagged with: , , , ,