Interpretarea logică a dreptului

Articolul „ Interpretarea logică a dreptului ” este parte a unei lucrări de licență.

Nu găsești ce cauți? Comandă lucrări de licență, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Interpretarea logica a dreptului

Interpretarea logica a dreptului – Comandă lucrări de licență

Experienţa demonstrează că această metodă este cea mai larg folosită, urmărind să descifreze „raţiunea legii” şi „sensul legii”. Această metodă presupune o analiză raţională a textului normei juridice, recurgându-se la metodele logicii formale. De pildă, organul de aplicare a legii – folosind metoda logică – poate ajunge la concluzia că speţa concretă reprezintă o specie a genului reglementat prin textul interpretat. Analiza logică a limbajului folosit într-o normă de drept poate îngădui concluzia că sfera de aplicare a dispoziţiilor legale este mai mare decât aceea intenţionată de legiuitor. Asemenea concluzii se pot desprinde prin analiza raţiunilor care au determinat elaborarea şi adoptarea normei juridice respective[1].

Efectuând o interpretare raţională, judecătorul se va putea conduce după regula stipulată în Codul civil, potrivit căreia: „Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce nici unul.”[2]. Termenii susceptibili de două înţelesuri „se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului.”[3]. Totodată, „dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul”. În mod logic „Clauzele îndoielnice se interpretează ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe”[4]. Toate clauzele convenţiilor „destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres prevăzute.”[5].

Mai mult, metoda logică îngăduie concluzii în cazul în care apar îndoieli în legătură cu sensul unei norme juridice. Astfel, noul Cod civil stipulează că „Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă.”[6]. În acelaşi timp, legiuitorul a consacrat regula potrivit căreia „Stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus.”[7]. Este evident că pentru a descifra intenţia comună a părţilor contractante urmează să se facă o analiză logică-raţională a prevederilor contractului, ceea ce subliniază, încă o dată, importanţa deosebită a acestei metode de interpretare a normelor juridice[8].

Potrivit acestei metode, organul de aplicare a legii recurge la asemenea argumente ale logicii formale, cum sunt: ad absurdum; per a contrario; o maiori ad minus; afortiori.

Prin reducerea la absurd (ad absurdum) interpretarea logică urmăreşte aflarea adevărului tezei de demonstrat, organul de interpretare arătând că „orice altă interpretare dată textului, decât cea pe care a dat-o dânsul”, determină soluţii „contrare legii”.

Argumentul per a contrario este întemeiat pe legea logică tertitum non datur (a terţului exclus), deci, în cazul în care noţiunile se neagă una pe alta, doar una este adevărată, cealaltă fiind falsă. Aşadar, o a treia posibilitate nu există (tertium non datur).

A maiori ad minus – cine poate mai mult poate şi mai puţin. Acest argument are o importanţă deosebită în interpretarea normelor de drept privat, dar şi a altor norme de drept.

Când într-o anumită împrejurare raţiunea aplicării unei norme este mai puternică decât cea indicată în norma juridică suntem în prezenţa unei interpretări afortiori.[9]



[1]  Dan Ciobanu, Op. cit., p. 88.

[2]  Art. 1268, noul Cod civil, alin. 3.

[3]  Art. 1268, noul Cod civil, alin. 1.

[4]  Art. 1268, noul Cod civil, alin. 2.

[5]  Art. 1268, noul Cod civil, alin. 5.

[6]  Art. 1269, noul Cod civil, alin. 1.

[7]  Art. 1269, noul Cod civil, alin. 2.

[8]  „În cazul în care legea nu dispune nimic pentru cauza supusă judecăţii, judecătorul are îndatorirea să împlinească lacuna legii”. (I. Rosetti-Bălănescu, Ovid Sachelarie, N. G. NedelcuPrincipiile dreptului civil român, ed. de Stat, București, 1947, p. 29)

[9]  Szabo Imre. Interpretarea normelor juridice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, p. 134-155.

Tagged with: , , ,